Migranţii au pornit din nou spre graniţa sârbo-ungară. Intenţionează să facă greva foamei faţă de autorităţile maghiare VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste o sută de migranţi au plecat sâmbătă din capitala Serbiei, Belgrad, spre punctul de trecere a frontierei cu Ungaria de la Horgoş, frontiera care a fost asaltată anul trecut de mii de migranţi din Orientul Mijlociu şi Asia.

Migranţii au plecat pe jos, încă de vineri, din Beograd, cu gândul să ajungă la graniţa cu Ungaria (Horgoş- Röszke), unde, spun aceştia, urmează să intre în greva foamei, ca protest împotriva autorităţilor maghiare care îi împiedică să le tranziteze ţara. Migranţii s-au certat între ei la Indja, iar de acolo o parte din ei s-a întors spre taberele de refugiaţi.

Un alt grup, de aproximativ 130 de persoane, a continuat marşul pe căldura sufocantă. La prima staţie de cale ferată, migranţii au urcat în tren, care i-a dus la Subotica, unde au fost aşteptaţi de poliţişti. Au continuat mersul, de această dată însoţiţi de oamenii ordine.

Presa din Serbia scrie că migranţii, majoritatea din Afganistan şi Pakistan, sunt însetaţi, obosiţi, mulţi suferă de dureri la picioare. Oamenii spun că la Horgoş (unde sunt aşteptaţi de un alt numeros grup de migranţi) vor intra în greva foamei până când nu li se va deschide graniţa. 

În după-masa zilei de duminică, migranţii au fost nevoiţi să renunţe la marş, din cauza caniculei, dar şi din cauza bătăturilor şi băşicilor de la picioare. Aceştia s-au pus la umbră, al aproximativ zece kilometri de Horgoş. Medicii Fără Frontiere au şi ridicat un cort în zonă. Numărul poliţiştilor sârbi a crescut substanţial, însă nici UNHCR, nici autorităţile nu au oferit informaţii la solicitarea presei din Serbia. 


Citiţi şi:


REPORTAJ VIDEO În căutarea vieţii. Calvarul refugiaţilor, la poarta UE: „Mulţumim Germaniei, voi face totul să nu o dezamăgesc!”

VIDEO Reportaj din Serbia. În genunchi în faţa gardului Ungariei, migranţii au scandat: „Deschideţi, deschideţi! Germania, Germania!”

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie