Medicamentele obligatorii în bagajul de vacanţă. Cremele de protecţie solară, primele care trebuie puse în valiză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru a avea un concediu reuşit, trebuie să îţi iei şi măsuri de precauţie FOTO Sânziana Ionescu

În plin sezon estival, indiferent că se duc în vacanţă la mare sau la munte, în ţară sau în străinătate, turiştii trebuie să pună în bagajul de vacanţă şi medicamente. Dacă pentru turiştii care suferă de diferite afecţiuni medicamentele sunt primele care se pun în valiză, pentru cei sănătoşi trebuie luată medicaţia pentru orice eventualitate.

Chiar dacă se bucură de zile libere în care ar trebui să se relaxeze, cei mai stresaţi în concediu sunt părinţii. Aceştia trebuie să îşi ia toate măsurile pentru a se asigura că totul va fi bine pentru copii. Pentru că starea de sănătate a copiilor se poate schimba într-un interval de timp foarte scurt, părinţii trebuie să fie pregătiţi şi pentru eventualitatea în care copilul face febră, şi dacă face diaree, este constipat sau suferă o alergie.

Tocmai din acest motiv, atrag atenţia medicii, din bagajul unei familii care pleacă în concediu nu trebuie să lipsească: un antibiotic, un antiinflamator, un antialergic. „Ar mai trebui să ia şi ceva picături pentru nas, dar şi ceva pentru digestie”, a explicat medicul timişorean Stelian Lupescu. Medicul atrage atenţia că din bagajul de vacanţă, în special al celor care merg la munte, ar trebui să fie nelipsiţi plasturii pentru bătături, pansamentul şi o faşă elastică.

Medic Lavinia Bratu a declarat că primul lucru pe care turiştii trebuie să îl pună în bagaj, indiferent că merg la munte sau la mare, este crema de protecţie solară. Specializat în nutriţie, medicul are şi un mesaj pentru cei care merg la all inclusive. „În general, persoanele care merg la all inclusive ar trebui să îşi ia măsura de cumpătare, iar dacă se răsfaţă este foarte bine să aibă medicamente digestive şi aici mă refer la nişte pastile pe bază de plante”, a declarat medicul care recomandă ca pachetul de prim ajutor pentru vacanţă să fie achiziţionat de la un magazin de produse naturiste.

„Ne putem gândi şi la ajutor, în cazul unei stări de constipaţie sau de diaree. Eu îndrum spre partea de plante, o tinctură de propolis, un extract de salcie, un extract de plop. Proabil că e mult mai la îndemână să avem un Panadol sau un Nurofen, depinde de modul în care este obişnuită fiecare familie să se trateze. Prima opţiune pentru a ne păstra starea de sănătate este dieta”, a arătat medicul. 

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model