Mărturii incendiare în dosarul "bani pentru PD-L". Şefa ITM spune că denunţătorul "s-a oferit"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cornelia Corescu a venit la procesul de ieri într-o ţinută lejeră. Foto: Daniel Dancea

Fosta şefă a ITM Timiş, Cornelia Corescu, a depus, ieri, mărturie în dosarul în care este judecată pentru trafic de influenţă. În debutul şedinţei de judecată de ieri, Vasile Medeşan, inculpat în acelaşi dosar, a declarat că vrea să beneficieze de legea micii reforme şi a recunoscut acuzaţiile aduse de procurori, pentru a i se reduce pedeapsa.

„Din acest moment s-ar fi impus o soluţie pe această procedură de urgenţă, dar instanţele nu sunt unite într-o anumită practică. Trebuia disjunsă cauza şi să se pronunţe acum. Pe el nu îl mai interesează probele în cercetarea judecătorească”, a spus avocatul lui Medeşan, profesorul Dorel Julean. Când a avut cuvântul, Cornelia Corescu s-a declarat nevinovată şi a depus mărturie în faţa judecătorului. Fosta şefă a ITM a spus că nu i-a soliciat omului de afaceri Aurel Grindiş niciodată bani pentru partid, în schimbul unor controale mai uşoare la firma de construcţii a acestuia.


„Se ţinea într-una de mine. Venea şi la birou. Într-o dimineaţă, la ora 8.00, m-a aşteptat pe trotuarul din faţa ITM şi mi-a spus: «Fac orice. Vă aduc şi o maşină de lemne, dau bani la partid. Fac orice numai să îmi retrageţi dosarul penal». I-am spus că e un nesimţit şi nu îl mai suport”, a spus Cornealia Corescu, care a mai arătat că Aurel Grindiş a cerut să îl ajute „ca între fraţi”, făcând parte din acelaşi cult religios.


„Să mă îmbuneze pe mine? Exclus!”


Cornelia Corescu a mai declarat că, în aceeaşi zi, a convocat o şedinţă. Grindiş a încercat să intre la ea în birou, dar l-a refuzat şi seara a fost convocată la sediul PD-L, unde a fost informată că omul de afaceri a depus în visteria partidului 1.000 de lei. „Domnul Medeşan mi-a spus că Grindiş a donat 100 de lei. Ulterior am înţeles că era vorba de 1.000 de lei. Am zis: să mă îmbuneze pe mine? Exclus. Să vină, că îi dau înapoi”, a mai spus Cornelia Corescu, care a declarat că i-a dat înapoi banii lui Grindiş, ca să facă pace.
„Nu vroiam să fie lăsată impresia că pot fi cumpărată. Dacă ar fi fost într-adevăr ceva, aş fi făcut eu controlul, pentru că aveam acest drept. În şase ani de când sunt la ITM, nimeni nu a mai făcut astfel de presiuni ca domnul Grindiş”, a mai spus Corescu.


Aceasta a mai declarat că nu este implicată nici în faptul că iniţial s-a realizat un control mai lejer, iar apoi unul mai dur, şi nici în înregistrarea unor date false în registrul de intrări-ieşiri. Cornelia Corescu a susţinut că responsabilitatea le aparţine subalternelor sale. Cu ocazia termenului de judecată de ieri, Corescu şi Medeşan au cerut eliberarea sub control judiciar, iar sentinţa a rămas în pronunţare.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026