Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest: „Instituţiile de învăţământ din România au sarcina de a gestiona sărăcia distribuită de Guvern“
0Conform rectorului Universităţii de Vest din Timişoara, învăţământul românesc suferă de o subfinanţare cronică, structurală şi profundă.
Cu toate că în Legea Educaţiei şi prin Pactul pentru educaţie se prevede alocarea a minim 6% din PIB educaţiei, acest lucru nu a fost pus în practică niciodată. Chiar mai mult, România este departe şi de media UE, care alocă în medie 5,25% din PIB educaţiei. Raportat la procent din PIB, cea mai mare finanţare de care a beneficiat învăţământul din România a fost cea din 2008, reprezentând 4,4%.
“În ciuda promisiunilor constante de a face din învăţământ o prioritate, România se regăseşte în coada clasamentului UE privind cheltuielile cu învăţământul (conform INSE), fiind departe de dezideratul de 6% din PIB, stabilit prin Legea Educaţiei Naţionale. În momentul de faţă, România se află în cea mai nefastă perioadă din perspectiva finanţării învăţământului. Niciodată în ultimii 10 ani procentul din PIB alocat învăţământului nu a scăzut sub 3%”, consideră Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara.
Mesajul transmis de Guvern prin alocarea unui procent de 2,5% din PIB pentru educaţie este acela că educaţia nu reprezintă o prioritate naţională.
“Răspunsul <nu sunt bani> este inacceptabil deoarece este vorba de o valoare relativă, nu absolută, iar procentul alocat reprezintă de fapt cât de important este domeniul educaţiei în politica naţională. România a investit până în prezent puţin şi alege cu bună ştiinţă să investească în continuare puţin în educaţie, faţă de media UE. Suntem <beneficiarii> celei mai scăzute alocări financiare per cap de locuitor, investind doar 200 euro/an pentru educarea unui cetăţean, spre deosebire de Danemarca, spre exemplu, care alocă peste 3.500 euro anual în acest sens”, a explicat Pirtea.
Multe universităţi din România se află la limita subzistenţei
Prin adoptarea strategiei Europa 2020, statele membre UE au căzut de acord asupra faptului că una dintre priorităţile majore constă în obţinerea unui învăţământ de calitate pentru toţi cetăţenii, care să reprezinte fundaţia pentru o creştere economică inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii sociale.
“Din nefericire, la momentul actual multe universităţi din România se află la limita subzistenţei, neavând posibilitatea reală de susţinere a activităţilor de cercetare şi inovare. Sarcina de a gestiona sărăcia distribuită de Guvern este şi mai dificilă în contextul în care lansările competiţiilor de proiecte în domeniul cercetării întârzie să apară, periclitând nu doar activităţile de educaţie şi formare, dar şi pe cele de cercetare”, spune rectorul Marilen Pirtea.
Un an de studiu duce la creşterea veniturilor cu 8-9%
Potrivit studiilor internaţionale, un an de şcoală în plus duce la creşterea veniturilor cu 8-9% şi la scăderea cu 8% a riscului de apariţie a unor probleme de sănătate. În general, cu cât o persoană are mai multe studii, cu atât este mai mare venitul pe care îl obţine. Aşadar, un nivel de educaţie mai ridicat prezintă beneficii la nivel individual.
Cifrele sunt şi mai grăitoare la nivel naţional, principalul mesaj al studiului UNICEF fiind următorul: dacă menţine investiţia în educaţie la un nivel atât de scăzut, România va pierde între 12 şi 17 miliarde de euro în perioada 2015-2025. Cu alte cuvinte, dacă România ar creşte treptat investiţia în educaţie, până la 6% din PIB, s-ar înregistra o creştere economică mai mare, de la 2% la 2,7-2,95%. Aceasta ar aduce un câştig de 12-17 miliarde de euro în următorii zece ani.
Conform estimărilor UNICEF, până în 2025 pierderile înregistrate în urma investiţiei insuficiente în educaţie s-ar ridica la 12 până la 17 miliarde de euro, echivalentul a 7-9% din PIB-ul anului 2015. Aceste estimări corespund ratei beneficiilor individuale ale educaţiei rezultate prin prelucrarea microdatelor, precum şi a estimărilor macro calculate de Barro-Lee (2010) pentru ţările est-europene. Analizele efectuate atât la nivel microeconomic, cât şi macroeconomic, pe baza datelor naţionale estimează că beneficiul economic al unui an de şcoală în plus s-ar ridica la aproape 8%, ceea ce reprezintă cu 2% mai mult decât nivelul prognozat al investiţiei în educaţie (6% din PIB).
“Problema finanţării în educaţie nu este numai o problemă punctuală, ci vizează capacitatea de dezvoltare a unei ţări. Pentru aceasta este necesar ca educaţia să fie privită ca un sector prioritar de investiţii, care are capacitatea să multiplice înzecit capitalul investit iniţial, dacă există o abordare coerentă a problematicii educaţiei şi a dezvoltării pe termen mediu şi lung. Educaţia trebuie tratată ca un drept al fiecărui individ, dar şi ca o responsabilitate a întregii societăţi în raport cu tinerii de azi, cei care vor fi capabili să asigure dezvoltarea societăţii de mâine. Ştim cu toţii că un copil educat are şanse mai mari să îşi realizeze potenţialul, să devină un adult productiv şi un cetăţean implicat în societate, care îşi va aduce aportul la dezvoltarea durabilă a societăţii”, spune Marilen Pirtea.