Licitația pentru „Autostrada Urșilor”, câștigată de firma UMB Spedition

0
Publicat:

„Autrostrada urșilor”, bucata lipsă din autostrada Nădlac-Sibiu, va fi  proiectată și realizată de firma UMB Spedition. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că licitația a fost finalizată.

Autostrada Urșilor va fi construită de UMB Spedition FOTO Facebook/Sorin Grindeanu

„În această dimineaţă s-au încheiat procedurile pentru autostrada Margina-Holdea. Este câştigător un constructor român care până acum şi-a făcut treaba foarte bine şi ne dă siguranţa că vom finaliza contractul, că va termina acest contract în condiţiile pe care şi le asumă de la început. Este constructorul care în acest moment este cel mai mare constructor român, cel puţin pe infrastructură rutieră, UMB Umbrărescu”, a anunțat Sorin Grindeanu.

Ministrul a spus că în următoarele 10 zile firmele pot depune contestații, dar dacă rezultatul nu va fi contestat poate fi semnat contractul de proiectare și execuție. Proiectul ar trebui finalizat într-un termen de mai mult de doi ani, având în vedere că doar proiectarea este prevăzută să dureze un an.

„E și proiectare și execuție. E importantă perioada de proiectare. La licitație a fost condiție importantă dureata de execuție. (...) Se intră în perioadele legale în care se poate contesta. Dacă nu se contesată se semnează contractul. Dacă se contestă, CNSC are 30 de zile să dea o soluție. Cert este că s-a făcut un pas important”, a mai declarat ministru Grindeanu.  

Lucrările la „Autostrada Urșilor” sunt estimate la aproximativ 2,5 miliarde de lei, din care 1,5 miliarde sunt bani europeni din PNRR.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"