Legendarul vapor „Pelican“, mistuit de un incendiu, va reveni pe canalul Bega. Ambarcaţiunea se află la reparat într-o hală de la fabrica UMT

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaporul "Pelican" dus la UMT FOTO Ştefan Both

Vaporul Pelican, care a fost „regele“ canalului Bega mai bine de 20 de ani, se află într-o fabrică din Timişoara pentru reparaţii.

Cine nu îşi aminteşte de vaporul Pelican din Timişoara. Pe parcursul anilor ‘80, făcea curse pe ruta Timişoara – Diniaş- Sânmihaiul Român. În anii de după revoluţie a devenit restaurant plutitor. Într-un final, a ajuns pe post de terasă, lângă podul „Episcopiei”. Într-o zi de noiembrie a anului 2012, vaporul a fost incendiat. 
 

Poliţiştii din Timişoara au deschis un dosar de urmărire penală, după ce pompierii au confirmat că incendiul a fost provocat. Persoane necunoscute au dat foc vaporului folosind benzină. Însă nu s-a găsit niciun vinovat. Cel mai probabil, mâna criminală a aparţinut unor baschetari!

Epava arsă şi ruginită a fost cumpărată de patronii clubului D’Arc, în 2013, cu mai puţin de 10.000 de euro, în condiţiile în care, înainte de incendiu, proprietarul cerea 35.000 de euro. 

Vaporul a fost dus într-o hală a fabricii UMT, acolo unde se află şi astăzi. A fost curăţat în urma unei operaţiuni de sablare.


 

“Trebuie să îi schimbăm şi motorul. Are un motor de tanc din 1950, care nici nu cred că mai merge. Ultima dată când l-au pornit a făcut un fum de nu vedeai celălalt mal. Am văzut ceva oferte din Polonia. Trebuie să dotăm apoi vaporul cu toate opţiunile pentru confort, cu mobilier, aer condiţionat, climă, lumini, instalaţie de sunet. Dar nu ştiu încă cât avem de băgat. Probabil între 50.000 şi 100.000 de euro. Puteam să cumpărăm un vapor nou, dar acesta este un simbol pentru Timişoara. E totuşi Pelicanul. Mereu am visat la el. Îl vom readuce ca navă de pasageri pe Bega. Eu aştept să se refacă ecluza de la Sânmihai şi să putem naviga până în Serbia. Vreau să obţin şi eu permisul de navigator. Visez să mă duc cu Pelicanul să mămânc o pleşkavica, la Belgrad”,  ne-a declarat Caius Mersa, atunci când a dus vaporul la UMT.

Reparaţia ar costa 80.000 de euro

În contextul în care canalul Bega a redevenit navigabilă, iar în scurt timp va începe transportul publicpe apă în Timişoara, ne-am interesat de soarta "Pelicanului".

Intenţia noilor proprietari este ca vaporul să fie din nou Bega. Din păcate, închiderea Pieţei Unirii pentru reabilitare, i-a afectat pe plan financiar şi pe cei de la D’Arc. 

Proprietarii "Pelicanului" estimează că reparaţia vaporului se va ridica la aproximativ 80.000 de euro, bani cu care se putea cumpăra o ambarcaţiune nouă. Însă aici este vorba de istorie.

Conform spuselor lui Caius Mersa, după redeschiderea Pieţei Unirii şi începerea sezonului teraselor, se aşteaptă ca firma să îşi revină, ca atare se vor apuca şi de vapor. „Sper ca la anul să fie pe Bega”, a spus Mersa. 

Gloria şi decăderea Pelicanului

"Pelicanul" a fost construit în anul 1968 la Şantierul Naval Giurgiu. A ajuns pe Canalul Bega după ce, în anuii 1960 şi 1970 făcea plimbări în Delta Dunării. Pe parcursul anilor ‘80, Pelicanul a făcut curse Timişoara, Diniaş şi Sânmihaiul Român.
 

În ultimii ani, vasul Pelican a înţepenit la gura Podului Tinereţii. În 13 noiembrie 2012, "Pelicanul" a fost distrus aproape în întregime după ce un incendiu puternic cuprins epava.


Citeşte şi:
 

Moment istoric la Timişoara. „Decebal”, „Burebista“ şi "Traian" au fost lansaţi la apă FOTO


Singurul căpitan de vapor din Timişoara, comandantul vasului Pelicanul, s-a apucat de taximetrie


 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”