Laszlo Tőkés, despre „războiul steagurilor“: „Victor Ponta să pună capăt campaniei antimaghiare şi xenofobe“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laszlo Tokes, omul de care a pornit flacăra Revoluţiei de la Timişoara

Europarlamentarul Laszlo Tőkés susţine că este întrebat de colegii din Parlamentul European despre ce se întâmplă în România, în ceea ce priveşte scandalul iscat în jurul arborării sau nu a drapelului secuiesc.

Conform europarlamentarului Laszlo Tőkés, Guvernul de două treimi al lui Victor Ponta copiază campania rasistă, antimaghiară, de tristă amintire pe care a derulat-o regimul Iliescu la început, în 1990. 

“Ponta şi echipa lui cântă după partitura unora ca Iliescu şi Dan Voiculescu, un <imn al urii> disonant. În 1990 la Târgu Mureş, <Martie negru>, a fost regizat în mod diabolic pentru a servi restauraţiei Securităţii. Acest conflict interetnic sângeros a fost precedat de o serie de declaraţii antimaghiare. Iar declaraţiile de ură şi comentariile pe care le auzim zilele acestea – în special la televizor – sunt copiate, parcă, cuvânt cu cuvânt din acea perioadă. Parcă s-ar fi întors timpul înapoi în România”, a spus Laszlo Tőkés, omul care a aprins flacăra Revoluţiei de la Timişoara.

Acesta a precizat că restauraţia postcomunistă care a urmat căderii regimului comunist a împiedicat, pentru multă vreme, dezvoltarea României şi ralierea la Europa. 

“Cu toţii, cetăţenii români şi maghiari ai acestei ţări plătim preţul transferului de putere comunistă; e destul dacă ne gândim la averea naţională risipită, la anii în care am ratat integrarea în UE, la societatea noastră adusă în faliment. Românii care i-au adus la puterea de două treimi pe Victor Ponta şi pe tovarăşii lui nu asta vor. Sunt convins că nu doar noi, dar nici ei nu îşi doresc un nou <Martie Negru>.
 

Foştii prefecţi din Secuime Mircea Duşa şi Codrin Munteanu  – potrivit vocaţiei lor – să apere patria de străini, de adevăraţii inamici, nu de noi, şi să înceteze cu instigarea iresponsabilă. Îl somez pe prim-ministrul Victor Ponta, fiind conştient de responsabilitatea pe care o are, să pună capăt acestei surescitate campanii antimaghiare, xenofobe”, a mai spus europarlamentarul. 

Tőkés susţine că integritatea teritorială, suveranitatea României, precum şi statutul simbolurilor  naţionale nu sunt încălcate dacă secuii folosesc propriile simboluri naţionale, ci mai mult, astfel se îmbogăţeşte ţara, devine multicoloră.

“Bucureştiul ar trebui să înţeleagă odată: România devine mai puternică, în situaţia în care comunităţile ei îşi pot decide propria soartă, având în vedere că diferitele forme de autonomie nu ar fi doar în avantajul nostru, al maghiarilor, ci în avantajul întregii ţări. Să nu ne scoată din Europa! Cu atât mai mult cu cât, din experienţa de până acum, românii aleg Europa şi preferă să îşi părăsească patria. România este ţara noastră, a tuturor: a românilor şi a maghiarior, în egală măsură”, a mai spus Laszlo Tőkés

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple