La Universitatea de Vest Timişoara se vorbesc limbi moderne la nivel înalt de calitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
MarilenPirtea, rectorul Universittii de Vest Timisoara. Foto: Adevarul

Unversitatea de Vest Timişoara a fost plasată în top 200 mondial din punct de vedere al limbilor moderne. Clasamentul este realizat de o companie specializată în domeniul serviciilor educaţionale.

Clasamentul a fost realizat de către compania QS folosind date privind reputaţia academică şi rezultatele cercetării pentru cele mai bune universităţi din lume, pentru diferite domenii.

„Clasarea Universităţii de Vest în acest top reprezintă încă o confirmare a înaltei calităţi a actului educaţional şi de cercetare avansată desfăşurat la Universitatea de Vest din Timişoara. Recunoaşterea pe plan internaţional, numeroasele proiecte europene, dar şi relaţiile Universităţii de Vest cu mediul socio-economic conduc la un act educaţional recunoscut pe plan mondial”, a declarat rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea.

Universitatea de Vest din Timişoara se află foarte aproape de top 200 şi cu alte domenii, precum Fizica, Matematica şi Informatica.

Compania QS, cea care a realizat clasamentul, se numără printre liderii de pe piaţa globală a serviciilor educaţionale oferind instrumente dintre cele mai diverse universităţilor, companiilor şi profesioniştilor din orice domeniu.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne