La Timişoara s-a înfiinţat Administraţia Portului fără ca oraşul să aibă port: „Trebuie să abordăm lucrurile pozitiv”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ajunse la Timişoara, „Decebal” şi „Burebista” sunt ţinute la mal de birocraţie FOTO debanat.ro

Primăria Timişoara vrea să reia navigaţia pe canalul Bega. În cadrul unui proiect european de reamenajare a malurilor Begăi s-au achiziţionat şi şapte vaporaşe, dintre care două au ajuns deja la Timişoara. Burebista şi Decebal, aşa cum au fost denumite ambarcaţiunile, „plutesc” încă pe uscat din cauza birocraţiei.

Timişoara va fi primul oraş din România care va avea transport public pe apă, cu ajutorul celor şapte vaporaşe pe care le-a achiziţionat primăria. Până să se întâmple, însă, acest lucru trebuie să mai curgă ceva apă pe Bega. Burebista şi Decebal, primele două ambarcaţiuni care au ajuns la Timişoara sunt ţinute departe de apă pentru că nu au fost încă înmatriculate, iar potrivit primarului Nicolae Robu, pentru înmatriculare e nevoie de aviz inclusiv de la Bruxelles.

Sosirea celor două vaporaşe la Timişoara a mai scos, însă, la iveală o problemă care arată că primăria a pus carul înaintea boilor. Mai exact, în pregătirea reluării navigaţiei pe Bega, Consiliul Local Timişoara a emis în luna noiembrie a anului trecut o hotărâre de înfiinţare a Administraţiei Portului Timişoara.

„În momentul de faţă nu există o autoritate desemnată de către Ministerul Transporturilor cu atributii concrete care să administreze infrastructura portului Timişoara, infrastructură constitutită din terenuri, acvatorii, constructii hidrotehnice destinate navigaţiei şi acostării navelor, platforme si drumuri tehnologice aferente portului Timişoara de la Uzina Hidroelectrica Timişoara până la limita unităţii administrativ teritoriale a Municipiului Timişoara (Podul Modoş)”, a fost justificată înfiinţarea Administraţiei Portuare de cale navigabilă interioară pentru Canalul Bega.

Surse din Primăria Timişoara au declarat că, aşa cum se mişcă lucrurile în România, la câteva luni de la aprobarea hotărârii de înfiinţare a Administraţiei Portului Timişoara, Ministerul Transporturilor a comunicat că Primăria Timişoara nu poate înfiinţa o administraţie a portului fără să aibă şi portul pe care să îl administreze, astfel că procedurile trebuie reluate.

„Vom lămuri toate lucrurile şi vom face tot ce trebuie făcut. Trebuie să abordăm lucrurile pozitiv. Chiar dacă sunt anumite scăpări procedurale, trebuie să revenim şi să facem ceea ce trebuie pentru a ajunge să putem funcţiona”, a declarat primarul Nicolae Robu. 

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi