L-a impresionat pe Smiley, dar a ieșit din concurs. Vezi de ce s-a retras timișoreanca Lavinia de la ”Vocea României”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Smiley este dezamăgit de o timișoreancă. Lavinia Vâlcan a reușit să îi atragă atenția cântărețului, însă s-a retras din concurs pentru că a acuzat favoritism din partea juriului

Lavinia Vâlcan, una din concurentele din echipa lui Smiley, a anunțat săptămâna trecută că se retrage din concurs. Tânăra i-a dat mesaj lui Vlad Roșca, v-reporterul de la „Vocea României", că nu mai vine și nu își mai dorește să fie în competiție. Smiley a aflat vestea în ultimul moment. "A fost așa, ca un topor în moalele capului", a declarat acesta, dezamăgit de timișoreancă. "Mi-e greu să merg mai departe, am văzut o grămadă de favoriți", și-a motivat Lavinia gestul. Planurile lui Smiley au fost date peste cap de decizia Laviniei. Antrenorul va trebui să vadă cum își  va organiza duelurile între concurenții din echipa lui, în noile condiții.

De la „Românii au talent", la Timișoara și la Paris - osemintele lui Brâncuși se cer înapoi cu instrumente unice din lume

Lavinia ar fi decis să renunțe pentru că a considerat că exista deja unii favoriți și lupta este inegală.
"Am încercat să o convingem să rămână, iar ea ne-a spus că, până la urmă va continua concursul. Când să începem filmarea, am aflat că ea nici măcar nu plecase din Timișoara, așa că a trebuit să venim repede cu o soluție", a declarat producătoarea Mona Segall.

GALERIE FOTO Bilanţ crud: 22 de români morţi pe autostrăzile din Ungaria în doar jumătate de an

„Mi se pare o atitudine nepotrivită, în primul rând pentru un om care își dorește o carieră în acest domeniu. În al doilea rând, a privat pe cineva de privilegiul de a face parte din concurs, iar în al treilea rând a fost o dovadă de neseriozitate față de mine și de ceilalți concurenți", spune Smiley despre timișoreancă.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată