JURNAL DE CRIZĂ: Depozitul de strategii cu magnet la clienţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajatele FM Logistic de la Dudeştii Noi împachetează produsele unor clienţi importanţi

Unul din cei mai mari jucători de pe piaţa de logistică atacă agresiv în 2010. Produse Nestle sau P&G sunt depozitate pe platformele FM Logistic din Banat, de unde pleacă apoi spre toată ţara. În 2009, când criza speriase majoritatea investiţiilor în piaţa spaţiilor industriale, FM Logistic anunţa inauguraraea unei platforme de proporţii.

Investitia este la Dudeştii Noi, în judeţul Timiş. Acum, compania este gata să cucerească noi clienţi, pe care plănuieşte să îi vâneze folosind o strategie agresivă. „Zona Timiş are un potenţial mare, fiind aproape de Europa Centrală, motiv pentru care căutăm să aducem un om nou pe partea de vânzări, care să atace piaţa cu agresivitate”, a declarat Adrian Pali, director de vânzări FM Logistic România.  Potrivit acestuia, business-ul din zona de Vest a funcţionat la parametri buni şi pe timp de criză pentru că partenerii de afaceri au fost aleşi numai din rândul companiilor de top.

Estimează noi investiţii

„Avem parteneri stabili, cu o situaţie financiară bună. Am evitat să lucrăm cu companii care aveau un grad mare de risc”, a explicat Pali, care se mândreşte cu faptul că lista clienţilor FM Logistic a crescut chiar şi în unul din cei mai grei ani ai economiei. „În criză, am câştigat aproape 15 clienţi noi”, a declarat directorul de vânzări.

Unul din secretele reuşitei FM Logistic este construcţia modulară a platformelor, care pot fi extinse uşor, dacă apar noi cereri de la clienţi.
Astfel, suprafaţa actuală deţinută de companie la Dudeştii Noi poate ajunge la 86.000 de metri pătraţi, adică de aproape şapte ori mai mult spaţiu de depozitare decât în prezent. Clienţii companiei s-au repliat la criză, iar cuvântul de ordine în 2009 a fost „negocierea”. „Am redus costurile cu 20-25 la sută”, a explicat Adrian Pali.

Reducerea costurilor


Potrivit reprezentanţilor FM Logistic, companiile pot tăia din cheltuieli dacă folosesc eficient experienţa tuturor angajaţilor, sau folosesc consultanţi externi care completează soluţiile interne. De asemenea, externalizarea serviciilor de logistică şi transport poate fi o soluţie care aduce scăderea costurilor. „Spaţiile sunt închiriate doar pentru nevoile clientului, care scapă de cheltuielile şi grijile suplimentare pe care le-ar avea cu închirierea şi administrarea unei noi locaţii”, a explicat Cristina Botoş, manager transport FM Logistic.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie