Judecătorii l-au lăsat liber pe tânărul care băut fiind şi fără carnet a lovit un copil cu maşina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Individul a recunoscut fapta în faţa poliţiştilor

Procurorul de caz a propus arestarea preventivă a individului care, zilele trecute, băut fiind şi fără carnet, s-a urcat la volan şi a accidentat un copil de patru ani. Propunerea sa a fost însă respinsă de Judecătoria Timişoara.

„Procurorul de caz, analizând dosarul cauzei, a dispus prin ordonanţă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat şi a înaintat dosarul instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă a acestuia. În aceeaşi zi, instanţa de judecată a respins propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara de arestare preventivă şi a dispus obligarea inculpatului de a nu părăsi municipiul Timişoara pentru o perioadă de 30 de zile", ne-a declarat Mihai Valentin, purtător de cuvânt la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Accidentul a avut loc zilele trecute, pe strada Bujorilor din Timișoara. Copilul de patru ani se afla pe bordura din marginea drumului când a fost lovit de o mașină cu numere de Italia. După producerea accidentului, individul aflat la volan a dispărut cu tot cu autoturism, fără să-l intereseze soarta copilului. Poliţiştii au reuşit însă să îl identifice şi să îl reţină.


Mircea C., de 22 de ani, din Timişoara, a recunoscut imediat că se afla la volan. Polițiștii au stabilit că tânărul se afla sub influența băuturilor alcoolice, valoarea indicată de aparatul alcooltest a fost de 0,63 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, unde acesta a refuzat să i se facă analize. Individul s-a ales cu dosar penal şi riscă să petreacă ani buni după gratii.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi