Joburi de salahori pentru absolvenţii cu patalama din zona de Vest a ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timişoara produce anual mii de licenţiaţi în domenii de care piaţa muncii nu mai are demult nevoie. Criza financiară reduce şansele absolvenţilor de a profesa în meseria pentru care s-au pregătit şi le oferă, în schimb, o carieră de "salahori".

Primăvara vine cu noi locuri de muncă pentru timişeni. Deşi, la nivelul judeţului, sunt peste 15.000 de şoferi, locurile de muncă listate la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş sunt doar 350. Chiar dacă creşterea numărului de joburi este aproape dublu faţă de lunile trecute, dar infim faţă de numărul celor fără serviciu, specialiştii în domeniu susţin că se simte o revigorare pe piaţa muncii din Vest. Ei spun că trendul descendent al şomajului se va menţine până la sfârşitul anului, iar economia se va revigora
Dacă sunteţi în căutarea unui job, îl puteţi găsi la Bursa locurilor de muncă. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş va organiza, pe data de 23 aprilie, între orele 8 şi 16, la Casa Tineretului, evenimentul intitulat Bursa generală a locurilor de muncă.
Conform datelor furnizate de AJOFM Timiş, luna aceasta sunt disponibile 365 de locuri de muncă, dintre care 40 sunt destinate absolvenţilor de învăţământ superior, cel puţin pe hârtie. Culmea, şi joburile pentru absolvenţi sunt, de fapt, tot pentru muncitori necalificaţi (10 posturi de muncitori necalificaţi în industria textilă şi alte 30 pentru operatori confecţii-ţesături).

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur