Ioan Ovidiu Sabău: „Contează ultima impresie în faţa propriilor suporteri”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Poli” Timişoara joacă astăzi, de la ora 16:30, ultimul meci al sezonului, pe teren propriu, cu FC Braşov, partidă care ar putea fi ultima pe banca alb-violeţilor pentru antrenorul Ioan Ovidiu Sabău.

Chiar dacă după partida cu Gaz Metan tehnicianul îşi anunţase plecarea, două săptămâni mai târziu „Moţul” vorbeşte despre sezonul următor al bănăţenilor. „Nu mă gândesc la faptul că aş putea să plec. Preocuparea mea este ca, în urma discuţiilor cu conducerea, să găsesc soluţii competitive pentru sezonul viitor. Avem nevoie de cinci-şase jucători, să mergem şi pe valoare, nu doar pe organizare, disciplină tactică şi alergare. Putem face o echipă bună pentru anul viitor”, a spus Neluţu Sabău.

Acesta se confruntă cu numeroase probleme de lot, ca şi înaintea meciului din etapa trecută, de la Tg. Jiu. „Situaţia din lot nu este prea plăcută, suntem la fel ca şi la partida de la Târgu Jiu. Nu întâmplător nu am făcut nicio schimbare contra Pandurilor. Avem jucători suspendaţi, accidentaţi, nu vom conta decât pe patru rezerve. Chiar şi aşa însă, pot alcătui un „11” de start care se câştige jocul cu FC Braşov. Ne lipsesc mai mulţi fotbalişti: Contra şi Cisovsky sunt suspendaţi, iar Nibombe, Mera, Scutaru şi Mansour sunt accidentaţi. La fel, se ştie că Bonfim, Dede şi Parks nu mai fac parte din lot”, a precizat antrenorul.

„Şi la braşoveni absentează jucători importanţi, au şi ei probleme. Oricum însă, este un meci pe teren propriu la care vom fi pregătiţi şi motivaţi. Putem termina pe locul 3, ar fi o performanţă pentru noi. De asemenea, contează foarte mult şi ultima impresie în faţa propriilor fani”, a mai spus Ioan Ovidiu Sabău.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!