Incidente la alegeri în Timiş: buletine de vot gata ştampilate, suspiciuni de fals în declaraţii şi alegători fără drept de vot

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean Timiş au anunţat că duminică, la primele ore ale dimineţii în ziua alegerilor locale, trei incidente le-au fost semnalate şi rezolvate.

În localitatea timişeană Orţişoara, un candidat la Consiliul Local, Pavel Rus, a declarat pe propia răspundere că nu se află pe liste şi a folosit o acreditare din partea unui ONG pentru a rămâne în secţie ca observator. Biroul Electoral Judeţean i-a retras acreditarea de observator.

Titu Bojin, candidatul USL la şefia Consiliului Judeţean Timiş, a fost mai întâi la biserică, apoi la vot

Lângă Timişoara, la Săcălaz, la secţia de votare numărul trei, un cetăţean a observat, când a intrat în cabina de vot, că buletinul pentru preşedinţia Consiliului Judeţean era deja ştampilat în dreptul lui Constantin Ostaficiuc. Omul a reclamat problema comisiei din secţie, care a anulat buletinul.

Ciuhandu a votat în ultima lui zi ca primar

La Criciova, trei persoane au încercat să voteze deşi îşi pierduseră acest drept în urma unor condamnări penale. Aceştia au fost scoşi de forţele de ordine din interiorul secţiei de votare.

Rezultate alegeri locale 2012

Astazi vei afla, pe adevarul.ro, cum se decide soarta Timişoarei şi judeţului Timiş rezultate alegeri locale 2012, incidente în timpul alegerilor, sondajele exit poll prezentate de televiuni, declaraţii ale învingătorilor şi perdanţilor, informaţii inedite despre alegeri locale şi candidaţii din acest tur de scrutin. Urmăreşte ştirile despre alegeri şi comentează rezultatele alegerilor locale împreună cu jurnaliştii şi cititorii adevarul.ro.

Citeşte aici detalii despre toţi candidaţii din toate judeţele României şi urmăreşte pe paginile locale rezultatele alegerilor locale.

„Adevărul" îţi prezintă candidaţii din toate judeţele din România

Rezultate alegeri locale 2012

Mai multe pentru tine:
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro