Incendiu puternic la un atelier de mobilă din Timişoara. 30 de pompieri intervin pentru stingerea focului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă

Un incendiu a izbucnit, vineri seară, la un atelier de mobilă de pe strada Demetriade din Timişoara, în care sunt depozitate materiale lemnoase, vopseluri şi lacuri, iar în urma incendiului sunt degajări mari de fum. 30 de pompieri lucrează pentru stingerea focului.

”Am fost solicitaţi să intervenim pentru lichidarea unui incendiu la un atelier de mobilă pe strada Demetriade din Timişoara. Din primele informaţii, incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 600-700 mp. Acesta se manifestă cu ardere generalizată la o hală în care sunt depozitate materiale lemnoase, vopseluri şi lacuri, cu degajări mari de fum”, transmit reprezentanţii ISU Timiş.

Un număr  de 30 de pompieri cu 6 autospeciale de stingere şi o autoscară de lucru la înălţime acţionează defensiv pe două părţi ale clădirii pentru a localiza incendiul. La locul intervenţiei s-a mai deplasat o autospecială de stingere şi o autoscară de lucru la înălţime. De asemenea, la faţa locului se află şi un echipaj SMURD, iar deocamdată nu s-au înregistrat victime.

Incendiul a fost localizat, se lucrează pentru lichidarea acestuia. După ce va fi stins, pompierii vor deschide o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs acest incendiu.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul