Grav accident de circulaţie pe autostrada ce leagă Timişoara de Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe autostrada dintre Timişoara şi Arad, sâmbătă seara a avut loc un grav accident de circulaţie, în urma căruia a fost rănită o persoană. În eveniment au fost implicate două autovehicule, dintre care unul avea ataşata o remorca pe care se afla un autoturism de teren.

Grav accident de circulaţie, pe autostrada Timişoara Arad, chiar la urcarea pe autostradă. Un autoturism Citroen, cu volan pe dreapta, care avea ataşată o remorcă pe care era urcat un autoturism de teren, Isuzu Trooper. Remorca şi Citroen-ul au intrat în tangaj, iar maşina de teren a căzut de pe remorcă, pe prima bandă a autostrăzii. Unul dintre pasagerii din Citroen a coborât pentru a încerca să rezolve situaţia. El a fost prins între remorcă şi maşină în momentul în care un Volkswagen care circula regulamentar a lovit puternic remorca din spate.

Cele două autovehicule, Citroen-ul şi Volkswagen-ul au fost puternic afectate de impact, dar cei doi şoferi au scăpat nevătămaţi.

“Eu mergeam către Arad, când a intrat în balans şi ne-am răsucit. Maşina s-a oprit aici, pe prima bandă. Am pus avariile şi am ieşit să vedem dacă reuşim să o întoarcem. Câteva TIR-uri ne-au ocolit, dar cel cu Volkswagen-ul a intrat în remorcă. Băiatul cu care eram a fost lovit. Am pus avariile, nu şi triunghiuri reflectorizante. Dar ne-au văzut TIR-urile care treceau”, a declarat şoferul autoturismului Citroen, conform Tion.ro

Circulaţia pe autostradă a fost reluată doar după câteva ore.

Mai multe pentru tine:
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta