Grav accident de circulaţie într-o comună de lângă Timişoara. O femeie a murit, iar o fetiţă de cinci ani a fost rănită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grav accident de circulaţie a avut loc vineri după-amiază lângă Timişoara. Din primele informaţii, în accident au fost implicate două autoturisme, o persoane decedând în urma impactului.

O persoană a murit într-un grav accident de circulaţie petrecut la Săcălaz, comună aflată la marginea Timişoarei. Potrivit poliţiştilor, în accident au fost implicate două autoturisme, iar în urma impactului o femeie de 65 de ani a decedat, iar o fetiă de cinci ani a fost rănită. Cauza accidentului a fost neacordarea de prioritate. 

„Un bărbat de 40 de ani a condus un autoturism pe strada a V-a din Sacalaz, iar la intersecţia cu strada a 8- a nu a acordat prioritate unui autoturism ce se deplasa regulamentar, condus de o femeie de 49 de ani. În urma impactului, o femeie de 65 a decedat şi o minora de 5 ani a fost transportata la spital pentru îngrijiri medicale. Acestea erau pasagere in autoturismul care circula regulamentar. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpa şi vătămare corporală din culpă”, transmit reprezentanţii Poliţiei Timiş. ISU a intervenit la accident cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD şi 9 subofiţeri.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul