Goran Bregovici concertează pe dealurile Recaşului. Embargo Fest revine după doi ani de pandemie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Goran Bregovici

Cea de-a treia ediţie a Embargo Fest va avea loc, în perioada 12-14 august 2022, în oraşul Recaş (judeţul Timiş), în locaţia Două Dealuri, şi va aduce în faţa publicului peste 50 de artişti din România, Serbia, Bulgaria şi Ungaria.

Embargo Fest este singurul festival de amploare care promovează minorităţile şi multiculturalitatea specifică zonei Banat, iar alături de concerte, la faţa locului, vor exista o sumedenie de activităţi: proiecţii de film, spectacolele de teatru pentru copii şi adulţi, ateliere de circ, dezbateri pe teme ecologice, zonă de distracţii pentru copii, târg de produse bio şi alte activări ale sponsorilor şi a partenerilor. 

Invitatul special de anul acesta este celebrul artist internaţional Goran Bregovici care va susţine un concert alături de Wedding and Funeral Band, vineri 12 august. El a devenit cunoscut alături de Bijelo Dugme, trupă în care a activat până în 1989, iar după destrămarea acesteia Emir Kusturica l-a convins să lucreze pentru industria filmului, lucru care s-a dovedit a-i fi benefic deoarece a creat coloane sonore pentru filme precum: Time of the Gypsies, Queen Margot, Underground şi Arizona Dream. Compozitor şi chitarist de excepţie, Goran Bregovic a scris piese pentru Iggy Pop, Ofra Haza sau Cesaria Evora. 

Ediţia de anul acesta poartă motto-ul Back to the Roots, iar la faţa locului vor fi amenajate trei scene: Main Stage, The Fortress şi Culto-Cort. 

„Am ales să ne mutăm la Recaş pentru că zona reprezintă un loc istoric în care diferitele etnii specifice zonei Banat, au convieţuit de-a lungul timpului. Există şi în prezent comunităţi de sârbi, unguri, bulgari şi nemţi în zonă. Anul acesta Embargo Fest rămâne singurul festival de amploare care se desfăşoară în afara oraşului Timişoara şi singurul din judeţul Timiş, asta după ce organizatorii Rock la Mureş(Periam) şi Electroruga (Buzad) au decis să amâne evenimentele. declară Răzvan Munteanu preşedinte Asociaţia Culturală Embargo. 

Zona în care se va organiza Embargo Fest
 

Primele 500 de biletele de o zi pentru concertul lui Goran Bregovici s-au pus în vânzare la preţul de 99 de lei. Primele ambonamente valabile pe trei zile costă acum 169 lei şi se pot achiziţiona de pe site-ul www.embargofest.com.  

Persoanele cu dizabilităţi vor avea acces gratuit, la fel şi copiii sub 12 ani şi persoanele de peste 65 de ani. Parcarea şi camping-ul vor fi de asemenea gratuite. 
 

Vă mai recomandăm să citiţi:
 

Festivalul JazzTM nu moare, se transformă. Un nou partener principal şi nume mari la ediţia din acest an

Festival în amintirea embargoului de la frontiera cu Serbia. „Embargoul a însemnat şi prietenie, socializare, schimb cultural cu cei de dincolo de graniţă”

Mai multe pentru tine:
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate