Fratele "șmecherului" din Deta care a tăiat trei tineri cu sabia a fost găsit în casa tatălui său UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Călin Roman a fost identificat în urmă cu câteva clipe de poliţişti în una dintre cele două case ale primarului din Deta. Fiul cel mic al edilului din localitatea timișeană era căutat de anchetatori pentru că, noaptea trecută, l-ar fi ajutat pe fratele lui, Bogdan Roman, să agreseze trei tineri care nu i-ar fi plătit acestuia taxă de protecție.

ORA 20.40 În casa în care locuiește Călin Roman, polițiștii au găsit mai multe cagule și arme albe. Aceștia au decis să confiște mai multe documente din imobil. Alți doi tineri, prieteni ai fraților Roman, care erau căutați de oamenii legii, au decis să se predea. Anchetatorii mai trebuie să găsească un complice și pe capul scandalului de noaptea trecută, Bogdan Roman, fiul edilului din Deta.

ORA 20.10 Poliţiştii au intrat în urmă cu puţin timp în casa primarului din Deta, unde a fost găsit fiul său cel mic, Călin Roman. Acesta le-a declarat anchetatorilor că în imobil se află și fratele lui, principalul suspect în scandalul de azi-noapte. Pista s-a dovedit a fi falsă, întrucât Bogdan Roman nu a fost găsit, până acum, de polițiști.

Vezi GALERIE FOTO de la reținerea lui Călin Roman!

ORA 19.00 În aceste momente, poliţiştii fac percheziţii în una din casele primarului din Deta. Cei doi fii ai acestuia sunt căutaţi de azi-noapte, când Bogdan Roman a tăiat cu sabia trei tineri la o petrecere. Mandatul de percheziţie a venit la mai bine de 12 ore de la izbucnirea scandalului din oraş.



Călin Roman, în momentul arestului

Fiii primarului din Deta cereau taxă de protecţie: scandalul ar fi pornit de la refuzul tinerilor tăiaţi de a plăti

Derbedeul Bogdan Roman, fiul primarului din Deta, a terorizat o familie întreagă GALERIE FOTO


Poteră la casa primarului din Deta: rudele tinerilor tăiaţi au înconjurat locuinţa, unde susţin că se ascunde agresorul!

Victimele derbedeului Bogdan Roman, fiul primarului din Deta: "Am fost tăiţi de faţă cu poliţia". Vezi ce spune şeful Poliţiei Timiş!

Citeşte şi blogul lui Gerhald Ernst pe reţeaua Idei Libere: Ilie Năstase are o relaţie nepotrivită cu Brigitte Sfăt?

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor