FOTO VIDEO O nouă pistă de biciclete în mediul rural pentru amatorii de pedalare din Timişoara. Se poate merge pe asfalt până în Pădurea Giroc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pista de biciclete de la Giroc FOTO: Andrei_tm. ratt.ro/forum

Iubiorii de biciclete au un nou traseu în apropierea Timişoarei. Pistă de biciclete începe din centrul Girocului şi merge până la marginea pădurii.

Cea mai nouă pistă pentru biciclişti din mediul rural a fost amenajată la Giroc, o comuna vecină Timişoarei. Pista a fost realizată în cadrul unui proiect finanţat din bugetul Uniunii Europene, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). În cadrul acestui proiect se avea în vedere modernizare drumului comunal.

Valoarea eligibilă a proiectului este de aproximativ 1,5 milioane de euro. Demararea lucrărilor a început în august 2012, iar termenul de finalizare este august 2015.

Pe lângă drumul pentru autovehicule s-a realizat şi o pistă pentru biciclişti care începe din centrul comunei şi merge până la marginea Pădurii Giroc.   


 

“Pista de biciclete începe de la biserică şi merge spre Pădurea Giroc. Este amenajată cum trebuie, marcată frumos, e pe două sensuri, pentru dus-întors. Puţini timişoreni ştiu încă de ea, dar e o pistă care merită încercată de pasionaţii de biciclete. Cred că în acest moment traseul este gata în proporţie de 90 la sută. Ar mai fi de lucru la intratrarea în pădure. Amatorii de off-road vor putea merge prin pădure în scurt timp, pentru că se amenajează acum trasee. Dar se poate continua pedalarea pe malul Timişului, pentru că există rute foarte frumoase”, a declarat Daniel Măgurean, coordonatorul turelor bănăţene Verde pentru Biciclete.

O altă pistă pentru biciclişti este cea de la ieşirea din Timişoara de pe Calea Girocului, realizată din fondurile Consiliului Judeţean Timiş. 

Citiţi şi


FOTO Cele mai frumoase rute pentru bicicliştii din Timişoara. Se poate pedala în voie în jurul oraşului, în pădure, pe dealuri şi pe malurile apei
 

FOTO Pedalare din Timişoara până la graniţa cu Serbia. Pista de cicloturism de pe digul Begăi a fost inaugurată oficial

Mai multe pentru tine:
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat