FOTO VIDEO Chiriaşii unui bloc ANL construit de firma „regelui asfaltului” din Banat s-au trezit cu tavanul  peste ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tavanul căzut în sufrageria unei familii chiriaşe a ANL FOTO www.redesteptarea.ro

Chiriaşii unui bloc ANL din Lugoj au trăit clipe de groază după ce tavanul apartamentului în care locuiesc s-a despins şi a căzut peste ei. Problemele apărute acum la blocul ANL din Lugoj nu sunt primele, existând şi alte situaţii de acest gen.

Familia Costi locuieşte la etajul trei în blocul 2, sc. 2 ANL de pe strada Panait Cerna din Lugoj, judeţul Timiş. Luni seara, părinţii şi doi copii au avut un şoc când au observat că tavanul de la sufragerie se desprinde şi cade aproape în întregime, scrie Redeşteptarea. Stăteam pe pat cu soţul meu şi deodată am auzit un zgomot ciudat ca de crăpătură. Când ne-am uitat pe tavan se vedea cum înaintează crăpătura. Atunci am luat-o la fugă, în ultimul moment am mai apucat sa scot televizorul din priză. Noroc că cei mici se aflau în camera cealaltă”, a povestit pentru Redeşteptarea, Ioana Costi, care spune că a mai auzit zgomote ciudate şi duminică, însă a crezut că sunt şoareci în podul blocului.

Tavanul s-a desprins până la ciment, toată tencuiala căzând împreună cu gletul şi stratul de zugrăveală. Camera chiriaşilor arată ca după cutremur, inclusiv patul matrimonial fiind ocupat de bucăţi de moloz. Semne de infiltrare a apei nu sunt, plafonul fiind uscat. Blocul este acoperit cu ţiglă. Singura explicaţie este proasta lucrare a firmei Izometal Confort, care a realizat blocurile. Patronul firmei Confort, Georgică Cornu, susţine că nu a fost informat niciodată că blocul construit de firma sa ar avea probleme.

VIDEO - www.redesteptarea.ro

Cele 69 de apartamente construite în regim ANL în Stadion I au fost date în folosinţă chiriaşilor în urmă cu patru ani. La doar un an de la darea în folosinţă, un chiriaş de la parter s-a plâns că i-a crăpat tencuiala pe un perete din coridor, iar după scurt timp a căzut. Un alt caz s-a înregistrat la etajul II, pe aceeaşi coloană cu cele două de mai sus, când o chiriaşă a sesizat că tavanul din bucătărie s-a desprins şi a căzut. În cele două cazuri, firma Izometal Confort a reparat stricăciunile, deoarece blocul era în garanţie. Acum, Primăria Lugoj ca proprietar este cea care va trebui să se ocupe de remedierea problemelor apărute. 

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor