FOTO-VIDEO Cântăreţul rom nevăzător pleacă în turneu în satele ceheşti din Banat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mario Bihari, în concert la Timişoara

Cehul Mário Bihári, un cântăreţ rom care a rămas orb când avea opt ani, şi-a început turneu din România cu un concert în Cuibul de arte din Timişoara

Cuibul de arte din Timişoara s-a dovedit neîncăpătoare pentru numărul celor care au dorit să vadă trupa cehă de la Bachtale Apsa (în traducere lacrimi fericite), aflată într-un turneu în România.

Formaţia a fost fondată de Mário Bihári, un cântăreţ rom care a rămas orb de la vârsta de opt ani. Cu toate acestea, nu s-a lăsat doborât de soartă şi a devenit un extraordinar pianist, acordeonist şi clarinetist. Acum, Bihári străbate lumea în lung şi-n lat pentru a da un exemplu comunităţilor marginalizate.
 

“În România am mai fost de două ori. În 2011 am cântat de Ziua Naţională a Cehiei, la clubul Ţăranului. Anul trecut am cântat la Festivalul IRAF şi la Centrul Ceh din Bucureşti, iar apoi am oferit un work-shop pentru copiii din Ferentari. Nu vreau să reeduc pe nimeni. Vreau doar să fac muzica prin cu care transmit bucurie pentru devaforizaţi, orfani, săraci, comunităţi marginalizate sau persoane cu handicap”, a declarat Mário Bihári.

Muzică ţigănească din Cehia şi Slovacia

Şi-a format reputaţia ca muzician datorită colaborării cu faimoasa cântăreaţă cehă Zuzana Navarová. Alături de ea şi de trupa Koa, a început drumul lui în muzică, nu doar ca instrumentist, ci şi în postura de compozitor, multe dintre piesele sale făcând sălile de concert să fie neîncăpătoare. A dus mai departe cântecele comunităţilor rome şi, în acelaşi timp, a compus muzică în care se regăsesc nenumărate influenţe.


 

“Oferim cântece pe care le ştie fricare copil rom din Cehia şi Slovacia, dar de asemenea şi cele mai cunoscute melodii în Europa, pe care le-au promovat Bregovici sau Esma. Dar niciodată nu em copiat originalul, ci am pus în scenă în maniera noastră. Avem influenţe rome, alternate cu influenţe balcanice, maghiare, spaniole, ruseşti, slovace şi chiar şi elemente de jazz sau csardas”, a declarat Bihári.

Work-shopuri pentru copiii străzii din Bucureşti şi nevăzătorii din Braşov
 

În acest moment, cântă în trei trupe – Bachtale Apsa, Neve şi Bejli şi a reuşit să se impună ca o personalitate muzicală individuală, în special în peisajul artistic roma.
 

Turneul din România al celor de la Bachtale Apsa va continua cu un concert la Bucureşti (15 februarie, la Clubul Ţăranului), Sighişoara (16 februarie, în Jo Pub) şi în satele ceheşti din Banat.


 

“Satele ceheşti din România sunt foarte cunoscute în Cehia, dar am înţeles că total necunoscute în România. Oamenii de acolo şi-au păstrat limba şi cultura din secolul XIX-lea. Este un loc în care cehii vin să facă turism. Vom avea două concerte acolo şi un work-shop pentru copii. La Bucureşti vom avea un work-shop cu copiii străzii prin organozaţia Parada, iar apoi vom avea unul pentru nevăzători, la Braşov, prin asociaţia Katharsis”, a mai spus Bihári.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată