FOTO VIDEO Anul cântăreţei Alice Francis: Concerte în toată lumea şi vacanţe la castelul de la Rudna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După un an plin, cu peste 80 de concerte în toată lumea, cântăreaţa Alice Francis s-a retras la domeniul nobiliar de la Rudna (judeţul Timiş), cumpărat de părinţii ei acum zece ani

Timişoreanca Alice Francis a fost una din frumoasele surprize ale anului când vine vorba de activitate artistică. Cântăreaţa s-a remarcat pe plan internaţional după lansarea primului ei album, “St. James Ballroom”, în toamna lui 2012.

Contractul cu celebra casă de discuri Universal din Germania i-a deschis porţile afirmării. Concertele şi invitaţiile au curs pe întreg anul 2013.  
 

„2013 a fost un an foarte agitat. A fost surprinzător şi emoţionant. Am lucrat foarte mult şi am avut peste 80 de concerte în foarte multe ţări. Începând din Germania, Franţa, Elveţia, Spania, Olanda, Belgia, Lituania, Anglia, Turcia, Rusia până în Canada. În sfârşit am ajuns şi în România. A fost un an foarte interesant, am cunoscut mulţi oameni pe unde am mers”, a spus Alice Francis, care la final de an s-a retras în satul timişean Rudna, locul unde îşi încarcă bateriile. 


Cântăreaţa a readus în actualitate muzica anilor ’20-’30, mai exact a swingului american sau a swing jazzului. Alice Frabncis este considerată astăzi regina electrowingului. 

Întrebată unde a avut cel mai bun concert din acest an, Alice Francis nu vrea să facă un clasament. 

“Pentru mine peste totate au fost frumoase. Nu pot să spun un loc anume. Fiecare a avut ceva special. În Lituania au venit foarte mulţi dansatori de swing, s-a dansat tot concertul. La un moment a dansat şi un bărbat cu picioarul în ghips. A fost nemaipomenit. La Istambul am revenit de vreo cinci ori, este un oraş special, cu atmosferă orientală şi occidentală. În Franţa am cântat lângă mare, scena fiind chiar pe plajă. Şi acolo toată lumea a dansat. În Belgia, am fost invitaţi la cel mai mare festival de muzică electronică. Erau peste 150.000 de oameni pe zi. A fost impresionant. În Anglia am cântat la Londra, într-un teatru foarte vechi”, a povestit Alice.

Concertul susţinut în Canada nu o va uita însă niciodată. “Pentru a ajunge în orăşelul unde trebuia să cântăm a trebuit să străbatem trei ore cu vaporul, apoi alte trei ore prin pădure. Nu credeam că mai ajungem. Era de fapt un sat micuţ şi am cântat într-un bar tipic de cowboy. Ne-am tot întrebat unde am ajuns. Însă la intrare am văzut un afis pe care scria <sold out>. Tot satul a venit. A fost un concert superb”, a mai spus artista. 

Alice Francis a venit, la sfârşitul lunii noiembrie, pentru prima dată să cânte în România (la Bucureşti şi Cluj).

“La Bucureşti am avut o amintire ciudată, pentru că am cântat într-un restaurant, iar bucătăria era în spatele scenei. Chelneriţele treceau cu faruriile pe lângă noi. La Cluj am cântat într-o spălătorie auto. Şi eu am crezut că e o glumă. Dar ne-au spus că după ce se demontează scena, a doua zi locul va deveni spălătorie auto", îşi aminteşte Alice. 


De Ziua României în concert la Timişoara


Pe 1 decembrie, i s-a îndeplinit şi visul de a cânta în oraşul în care s-a născut. A fost invitată de Primăria Timişoara să susţinuă un concert de Ziua României, în aer liber, pe scena din Piaţa Victoriei. În ciuda frigului, surprinzător de multă lume a rămas în piaţă pentru a urmări concertul. 


“A fost un vis să cânt la Timişoara. Am avut emoţii mari pentru că înainte cu o seară am avut concert la Zurich şi am ajuns farte târziu să ne culcăm. Am dormit doar o oră pentru că trebuia să prindem avionul la Munchen. Unul din băieţii din trupă şi-a pierdut însă paşaportul. Într-un final, i s-a făcut foarte repede un act provizoriu, direct în aeroport, astfel că am ajuns cu bine la Timişoara. Nu ştiam cum o să reacţioneze lumea. Am fost surprinsă de câtă lume a fost, iar la finala am stat minute bune să dau autografe în spatele scenei”, a mai declarat Alice Francis. 

Artista este foarte mulţumită de cum s-a vândut primul ei album, chiar dacă a pornit ca o cântăreaţă necunoscută, iar genul muzical nu e chiar cel mai comercial. 

Îşi încarcă bateriile la Rudna

Părinţii cântăreţei au cumpărat în urmă cu zece ani domeniul nobiliar de la Rudna, aflat la 40 de kilometri de Timişoara.  Alice Francis, care locuieşte în Germania, la Koln, merge la Rudna de fiecare dată când are timp. 

 
„Peste tot pe unde merg mă simt ca acasă. Dar aici e ceva special. Acest sat e în afara lumii. E în altă parte. Când vin aici toată ziua sunt cu animalele, cu câinii, le dau de mâncare. Aşa trece timpul. În casă trebuie să fac focul cu lemne, însă înainte lemnele trebuiesc sparte. E un loc superb. E rustic, mâncarea este de casă, îmi place”, a explicat artista.

Pentru 2014, Alice Francis doreşte să scoată un nou album, la care lucrează deja din greu, iar cât de curând va apărea cel de-al patrulea videolcip al trupei.  
 

Citiţi şi:

EXCLUSIV FOTO Alice în „Ţara Minunilor”. Cântăreaţa care readuce spiritul anilor ‘20 în castelul de la Rudna

FOTO Au lăsat Germania pentru a se muta într-un castel aflat în paragină, la Rudna. Domeniul nobiliar a aparţinut familiei Nikolici

FOTO Ziua României de la Timişoara s-a încheiat cu super-concertul Alice Francis, care a revenit în oraşul în care s-a născut

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție