FOTO Un microbuz bun pentru fier vechi a traversat Ungaria şi România. Şoferul a condus fără griji vehiculul cu care s-a răsturnat pe autostradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mirobuzul care a plecat la drum după accident FOTO Index.hu

Microbuzul care a fost implicat, marţi, într-un grav accident de circulaţie în Ungaria, a fost fotografiat rulând pe Autostrada Vestului.

GALERIE FOTO

Un microbuz înmatirculat în judeţul Buzău, care s-a răsturnat pe autostrada din Ungaria, distrus aproape în totalitate, şi-a continuat drumul, traversând două ţări. 

Accidentul a avut loc marţi, pe autostrada M7, în apropierea oraşului Székesfehérvár. 

Microbuzul alb a lovit parapeţii de pe autostradă şi s-a răsturnat.

Pompierii maghiari ajunşi la faţa locului au repus pe roţi vehiculul, iar la cererea şoferul român, aceştia au transportat vehiculul într-o parcare a autostrăzii. 

Şoferul a avut surpriza să constate că maşina mai porneşte.


După ce s-a odihnit un pic, s-a gândit să plece din nou la drum. Nu înainte de a „bandaja” maşina atât cât se poate, cu cartoane şi benzi adezive. Maşina era distrusă în partea din faţă, avea parbrzul spart, spatele complet distrus, fără uşi. Şi cu toate astea încărcată cu bagaje.  

Aşa că pornit cu epava spre România. Mai întâi, microbuzul a fost fotografiat într-o staţie de benzinerie de pe autostrada ungară. Şoferul a condus în Ungaria peste 280 de kilometri, cât este distanţa din zona oraşului Szekesfehervar, acolo unde a avut loc accidentul, până la Vama Nădlac. 


 

Nu se ştie cum a reuşit să treacă frontieră, dar în această dimineaţă, buzoianul a fost fotografiat pe Autostrada Vestului, în judeţul Arad. 

FOTO Tion.ro

Citeşte şi:

FOTO Cum a trecut frontiera de la Nădlac microbuzul care s-a răstrunat în Ungaria. Şmecheria care se face la vamă

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție