FOTO Strălucirea Timişoarei între cele două războaie mondiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara între cele două războiaie mondiale FOTO: romaniainterbelica.memoria.ro

Imagini inedite din Timişoara surprinse în perioada interbelică. Capitala Banatului a moştenit arhitectura din perioada Imperiului Austro-Ungar, iar oraşul era în continuă dezvoltare.

Perioada interbelică a însemnat pentru Timişoara o etapă de progres economic, edilitar, cultural, spiritual. Integrată în România Mare, aflată pe coordonatele unui regim politic democratic, Timişoara se impune ca un centru urban modern, cu o viaţă publică complexă şi dinamică, în care buna-nţelegere etnică şi confesională, s-a asociat cu un spirit creator, cu un interes mereu sporit pentru cultură şi valorile civilizaţiei europene. 


Datorită respectării libertăţilor cetăţeneşti, înscrisă în Constituţia din anul 1923, Timişoara s-a definit în societatea românească ca un model de convieţuire a locuitorilor, ca un exemplu de participare nediscriminatorie şi efectivă a oamenilor la activităţile oraşului.

Se menţine şi se accentuează spiritul de ordine, bazat pe muncă şi moralitate, pe disciplină şi respect reciproc, grăbind integrarea deplină în structurile regimului social-politic românesc.

În peisajul economic apar zeci de întreprinderi industriale, unităţi comerciale, bancare etc.

Vechea faţadă a Teatrului Comunal. A fost schimbată în 1933.

Zeci de instituţii şcolare cu limbile de predare română, maghiară, germană, sârbă, ebraică asigură instruirea, fără oprelişti, a tinerei generaţii. Zeci de asociaţii culturale şi confesionale fac posibilă manifestarea nestânjenită a tradiţiilor naţionale şi dezvoltă un model de civilizaţie europeană modernă.

Palatul Lloyd din centrul Timişoarei.

La 15 noiembrie 1920 Timişoara devine Centru universitar, prin Decretul semnat de Regele Ferdinand I, întemeindu-se Şcoala Politehnică. În 11-13 noiembrie 1923 timişorenii fac o primire sărbătorească Regelui Ferdinand I, Reginei Maria, primului ministru I.I. C. Brătianu. În octombrie 1925 Timişoara găzduieşte cea mai mare Expoziţie zootehnică organizată până atunci de Regatul României. Prezentă la eveniment, familia Regală, pune acum şi piatra de fundament a Bisericii Otrodoxe Române din Mehala. 
 

Eleganţă în Timişoara interbelică.

O preocupare importantă s-a orientat spre afirmarea Timişoarei în plan cultural şi spiritual. În 18 ianuarie 1922, din iniţiativa Primăriei oraşului, elita intelectuală pune Comitetului Artistic Regional, care va milita pentru afirmarea valorilor culturale ale Banatului. O contribuţie majoră are Sfatul Parlamentarilor Bănăţeni, constituit cu scopul să susţină construirea Catedralei Ortodoxe Române în Timişoara; înfiinţarea Asociaţiei Culturale a Banatului, înfiinţarea Universităţii de Vest, a Academiei de Agricultură, neconstituirea Mitropoliei Banatului etc. 


Imagine aeriană cu zona Cetate. Încă nu a fost demontată cazarma Transilvania.
 

La 28 august 1938, episcopul Andrei Mager a sfinţit, în prezenţa unei mari mulţumi, cele şapte clopote ale Catedralei. Tot atunci sfinţeşte şi crucile care vor împodobi turlele Catedralei. 


Puteţi face o plimbare virtuală prin Timişoara interbelică. imaginile aparţin portalul romaniainterbelica.memoria.ro. 

Citiţi şi:

Reclamele care îi atrăgeau pe cumpărătorii timişoreni în perioada interbelică GALERIE FOTO

FOTO VIDEO Minunata Timişoara - Toate secretele clădirilor-monument şi poveştile uluitoare ale unei cetăţi imperiale

FOTO Schimbarea faţadei fasciste a Operei şi Teatrului Naţional din Timişoara: "Ne-a fost lăsat un arc de triumf al prostiei"




 

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat