FOTO Spaţiul de sub podul din Calea Şagului a fost iluminat arhitectural de o artistă din Serbia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iluminarea realizată de Aleksandra Stratimirovic sub pod va rămâne oraşului şi va deveni o atracţie pentru locuitorii din zonă.

În contextul în care Timişoara devine Capitală Europeană a Culturii în anul 2021 sub semnul simbolic al luminii – “Iluminează oraşul prin tine însuţi!” -, lucrările de artă urbană trebuie să preia şi să reflecte acest deziderat al comunităţii.

Fundaţia Triade, consecventă programului său de susţinere a artei în spaţiul public, a obţinut finanţarea din parteaAdministraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN) şi a realizat, cu ajutrul sîrboaicei Alexandra Stratimirovic, lucrarea “Passage”. Evenimentul face parte din bienala Art Encounters 2017. 

“Am pornit dintr-un loc lipsit de privilegiul centrului, sub un pod dintr-o zonă gri a oraşului, tocmai pentru a sugera puterea transformatoare a artei şi a luminii. Am gândit acest proiect ca aport al Fundaţiei Triade, în calitate de co-organizator ai Bienalei Art Encounters 2017, la secţiunea de artă în spaţiul public. Am considerat că amploarea bienalei poate conferi cea mai bună vizibilitate momentului în care lucrarea de artă va fi prezentată in situ ca intervenţie luminoasă. Ţinând cont de efervescenţa pe care bienala o creează, am considerat că sinergiile născute cu acest prilej pot contribui la o valorizare pe măsură a unui moment luminos, în sens simbolic: deschiderea oraşului spre lumina artei contemporane, a partajării emoţiei estetice, a participării la spiritul emulativ al momentului ce se construieşte împreună”, a declarat Sorina Jecza, preşedinte Fundaţiei Interart Triade.

“Passage” (“Pasaj”) este o instalaţie ce foloseşte drept mediu de expresie lumina. Concepută de către artista Aleksandra Stratimirovic, realizarea lucrării s-a bucurat de sprijinul consistent al specialiştilor în tehnologii de iluminat din oraş (de la Elba şi AEM).

Artista a fost inspirată de simplitatea arhitecturală distinctă a podurilor, de amplasarea ritmică a grinzilor şi a stâlpilor acestora, precum şi de diversitatea spaţiilor imaginare care apar sub poduri. 

Iluminarea realizată de Aleksandra Stratimirovic sub pod va rămâne oraşului şi va deveni o atracţie pentru locuitorii din zonă. 

Aprinderea luminilor a fost însoţită muzical de Cvintetul de suflători din cadrul Filarmonicii Banatul.

Aleksandra Stratimirovic Daggfeldt este artistă de origine sârbă, ce trăieşte şi lucrează în Suedia, în principal cu lumina.

A absolvit studii de artă decorativă (sticlă şi ceramică) la Academia de Arte Aplicate din Belgrad şi design de iluminat la Academia Regală de Arte Frumoase şi Design din Stockholm, Design Studio, Academia Regală de Arte Frumoase şi Design din Stockholm. A făcut studii pentru lumină naturală şi arhitectură la Institutul Regal de Tehnologie.

Alexandra Stratimirovic realizat lucrări pentru spaţiul public în Suedia şi Serbia.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat