FOTO S-a deschis Târgul de Paşte din Timişoara: cele 30 de căsuţe cu diferite produse se află pe strada Mărăşeşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cuibul cu iepuraşi şi ouă au fost mutat pe strada Mărăşeşti

Căsuţele comercianţilor de la Târgul de Crăciun au revenit pe strada Mărăşeşti. De această dată, bunătăţile oferite vor fi la dispoziţia timişorenilor cu ocazia sărbătorilor de Paşti

Pirmarul Timişoarei a dat startul Târgului de Paşte, care în premieră se va desfăşura pe strada pietonală care leagă centrul de Parcul Botanic. 

Pentru prima dată, cuibul cu iepuraşi şi ouă au fost mutat in Piaţa Victoriei, pe strada Mărăşeşti, vizavi de 

Sinagoga din Cetate.

Cele 30 de căsuţe ale comercianţilor ofer o serie de produse tradiţionale, cârnaţi, pastramă, plăcinte, foetaje, coleci secuieşti, produse decorative pentru Paşti, precum şi bijuterii. 


S-a redeschis şi Atelierul de Creaţie pentru copii, unde cei mici vor avea ocazia să îşi pună imaginaţia la contribuţie.


“Strada Mărăşeşti este cea mai potrivită pentru organizarea de astfel de evenimente. Mi-am dorit de la început ca această stradă să găzduiască o diversitate cât mai largă de evenimente care să fie pe gustul cât mai multor cetăţeni. Am avut de ales între a restricţiona numărul de căsuţe şi a crea nemulţumiri pentru mulţi comercianţi şi poate frustrări pentru unii dintre timişoreni care n-ar fi găsit o ofertă la fel de bogată de produse culinare şi de alte lucruri şi a-i mai înghesui puţin.



Am optat pentru a-i înghesui puţin şi în felul acesta le dăm posibilitatea acestor comercianţi să câştige un ban în plus pentru ei şi pentru familiile lor şi desigur că le dăm posibilitatea timişorenilor să aleagă dintr-o ofertă mai bogată”, a declarat primarul Nicolae Robu. 
 

La deschiderea Târgului, pe strada Mărăşeşti a avut loc un concert susţinut de fanfare Timişoara Big Band.



A urmat apoi un spectacol de teatru pentru copii “Scufiţa Roşie”, realizat de Teatrul de Păpuşi Merlin. 

În fiecare zi, pe strada pietonală, vor avea loc diverse spectacole pentru cei mici, târgul de Paşte fiind deschis până în 7 mai.

Mai multe pentru tine:
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă