FOTO Restaurarea celui mai elegant hotel din Timişoara de altădată. Aici au fost cazaţi împăraţii Francisc I, Iosif al II-lea, Franz Josef şi Cuza

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai vechi şi totodată – în epocă – cel mai elegant hotel cunoscut în Timişoara era „Der Trompeter”, devenit apoi hotelul Hungaria.

În Timişoara, viitoare Capitală Culturală Europeană, a început, rând pe rând, restaurarea clădirile de patrimoniu. Unele sunt încă acoperite de schele, altele aşteaptă să intre în renovare, pentru că au fost emise autorizaţiile. Sunt însă şi clădiri unde restaurarea este în faza finală. Este şi cazul fostul han “Trompeter”, devenit hotelul Hungaria, cunoscut astăzi şi Casa Cuza, aflat pe colţul străzilor Eugeniu de Savoya cu Augustin Pacha.

Reabilitarea a început în urmă cu un an, iar acum firma care s-a ocupat de lucrări a început să demonteze schelele. În mare parte, lucrarea a fost deja dezvelită. Iar ce se vede arată grozav!
 

Casa iniţială de pe acest spaţiu a fost construită în 1752, de judecătorul Anton Seltman. La început avea numai un etaj. De abia în anul 1899 i s-a ridicat etajul al doilea. 

În secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, aici a funcţionat unul dintre cele mai renumite hoteluri şi restaurante din Timişoara. Se numea „Trâmbiţaşul” (în germană „Der Trompeter”,/ în maghiară „Trombicas”), devenit apoi hotelul Hungaria. 

Aici trăgeau persoane din înalta societate şi oameni bogaţi, conţi, duci sau împăraţi. 

Prin 1780 o cameră cu pat costa 15 cruceri. Un meniu copios era 10 cruceri. Iosif al II-lea este cazat aici în 1768. În anul 1807, locuieşte în acest elegant hotel împăratul Francisc I. Mai apoi, chiar în mai multe rânduri, aici poposeşte împăratul Franz Josef al Austriei.

  

Marele cotidian de limbă germană Temeswarer Zeiting – (care apărea în acele vremuri) avea o rubric specială în care publica numele oaspeţilor care îşi făceau sejur la Der Trompeter (cu menţionarea localităţii de unde vin şi a motivului vizitei). 


 

În numărul din 7 martie 1866 al ziarului, la rubrica respectivă, se consemna; “Excelenţa sa Prinţul Alexandru Ioan Cuza, din Bucureşti, în trecere, F.Pissotzky, adjunct al prinţului Cuza, din Bucureşti”. 

Este cunoscut faptul că domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în drumul său de exil, a făcut un scurt popas în Timişoara, în 7 şi 8 martie 1866.

Pe peretele clădirii se află o placă de marmură care dă de ştire că în 1866, A.I.Cuza, primul domn al Principatelor Române, în drum spre exil a poposit aici.

Nu există niciun anunţ despre vizita împăraţilor Iosif al II-lea, Francisc I şi Franz Josef. Poate că vor apărea după restaurare.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete