FOTO Replică a Zidului Plângerii de la Iersualim, la primul festival evreiesc din Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parcul Botanic din Timişoara s-a transformat duminică, 1 septembrie, într-un mic Ierusalim, în cadrul primei ediţii a festivalului evreiesc.

GALERIE FOTO

Festivalul „Shalom Ierusalim” prezentă tradiţiile, cultura şi arta specifică evreilor. Printre altele, timişorenii pot vedea cum se confecţionează unele obiecte tradiţionale evreieşti sau pot chiar învăţa câteva noţiuni de limbă ebraică. În Parcul Botanic există chiar şi o replică a Zidului Plângerii unde se pot depune bileţele cu dorinţe ce vor fi duse în Israel, la Zidul Plângerii din Ierusalim. 

“Parcul Botanic este pentru o zi un Iersualim în miniatră. Puteţi să descoperiţi imagini din Iersualim, un Zid al Plângerii improvizat, am pregătit concerte extraordinare pe tot parcursul zilei. Ne bucurăm să ne putem deschide în faţa timişorenilor, să ne cunoască aşa cum suntem, cu suvenirurile noastre, cu obiceiurile noastre, cu muzica noastră, cu paşii de dans, cu bucătăria noastră. În Parcul Botanic au fost ridicate 14 corturi”, a declarat Luciana Friedmann, preşedintele Comunităţii Evreilor din Timişoara.

Maia Morgenstern şi Baruh Finkelnstein la “Shalom Ierusalim”

La Festivalul “Shalom Ierusalim” de la Timişoara participă şi îndrăgita actriţă Maia Morgenstern, împreună cu teatrul evreiesc de Stat şi Orchestra. Spectacolul este programat de la ora 19.00. 


 

Programul artistic mai cuprinde un concert care îl va avea ca protagonist pe Baruh Finkelstein (de la ora 21.00), cunoscut cantor în marile Sinagogi din St. Petersburg şi Moscova. Nu lipsesc formaţiile de dansuri israeliene, muzică evreiască.

Invitat la eveniment este şi caricaturistul Ştefan Popa Popa’s, care a dezvăluit recent că are o ascendenţă evreiască din partea tatălui. Artistul realizează portrete gratuit pentru cei care doresc. 

În cadrul festivalului „Shalom Ierusalim” vor avea loc şi două tururi ghidate, în cadrul cărora se va prezenta istoria palatelor proiectate de arhitecţi evrei. 

Festivalul “Shalom Ierusalim” este organizat de Comunitatea Evreilor din Timişora, în parteneriat cu Asociaţia Pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Timiş.

În perioada interbelică, în Timişoara, trăiau în jur de 13.000 de evrei, care au lăsat o moştenire culturală importantă pentru acest oraş. Astăzi, comunitatea numără în jur de 600 de persoane. 

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat