FOTO Profesoara care a lăsat în urma ei o colecţie impresionantă de sticlă, cristal şi porţelan din epoca comunistă

Eugenia Costin, o fostă profesoară de geografie din Timişoara, care a murit anul trecut, la 83 de ani, a lăsat în urma ei o impresionantă colecţie de obiecte din comunism.

După moartea Eugeniei Costin, fiica ei, care trăieşte în Italia, a revenit în Timişoara cu dorinţa să vândă casa. A chemat un muzeograf să facă evaluările tablourilor din locuinţă. Tablourile s-au dovedit fără prea mare valoare, dar muzeograful a fost uluit să descopere o veritabilă colecţie a epocii comuniste.

Femeia a strâns de-a lungul vieţii sute de obiecte din sticlă, cristal şi porţelan, macrameuri, perdele şi material textil. „Picturile nu aveau o mare valoare. Dar, spre surprinderea mea, am găsit în sufragerie această colecţie de peste 700 de piese, de porţelan şi sticlărie, piese produse în fabricile din România socialistă, din anii ‘70-‘80. Am zis că este o ocazie extraordinară de a valorifica şi acea perioadă din istoria recentă a României, printr-un patrimoniu de artă decorativă. Sunt reprezentate toate marile fabrici de porţelan şi sticlărie din epoca respectivă“, a spus Marius Cornea, de la Compartimentul de Arte Vizuale a Muzeului Banatului. Fiica Eugeniei Costin a decis deci să doneze obiectele mamei sale Muzeului Banatului din Timişoara.

Cei care vizitează muzeul pot întâlni 180 de piese de sticlărie şi porţelan. De asemenea, o vitrină specială ilustrează şi industria timişoreană. Sunt şi pălării produse la Fabrica de Pălării înfiinţată în 1896, de curând intrată în faliment, perechi de mănuşi, poşete făcute la Timişoara, dar şi perechi de pantofi realizaţi de celebra fabrică Guban.

Povestea profesoarei de geografie

Ligia Eugenia Costin a fost profesoară la mai multe licee din Timişoara. Înainte de a ieşi în pensie a predat geografie la Liceul de Informatică. „Tatăl mamei, bunicul, a fost preot pe lângă Episcopia Carasebeşului. Mama a făcut liceul la Caransebeş, a terminat în 1952. Visul ei era să facă medicină, dar nu a putut, pentru că era fiică de preot. Atunci a făcut un an de zile de Veterinară, iar apoi a plecat la Cluj, la Facultatea de Geografie şi Biologie. L-a cunoscut pe tata la Cluj, s-au căsătorit şi au fost repartizaţi cu munca la Sadu. Apoi au ajuns la Timişoara. Tata a fost inginer la Electrotimiş, mama - profesoară la Electrotimiş“, a povestit Ligia Elisabeta Costin, care a plecat din România în 1997.

„Teama ei era să nu le arunc“

Elisabeta Costin a fost bucuroasă să doneze obiectele din casa părintească, pentru că dorinţa mamei sale a fost ca obiectele să nu fie aruncate. „Mama a moştenit pasiunea pentru obiecte de sticlă de la bunica. Visul ei era să fie admirate. Parte erau expuse în vitrine acasă, parte erau prin dulapuri. Dantelele au fost moştenite de la bunici şi străbunici. Teama ei era să nu le arunc. Iată că aici vor fi admirate, nu se vor distruge, nu se vor sparge“, a mai spus Elisabeta Costin.

Fabrică de cristal după modelul din Boemia

Fabricarea cristalului în România a început în anii ‘70, în urma unei vizite făcute de Nicolae Ceauşescu în Cehoslovacia. Mai exact în regiunea Boemia, renumită pentru producţia cristalului.

„După ce s-a întors la Bucureşti, Ceauşescu a dat ordin specialiştilor în sticlărie să înceapă fabricarea cristalului, după model cehoslovac. Aşa a luat naştere, în 1972, linia de producţie a cristalului de cea mai pură calitate, cu 24 la sută plumb, în cadrul intreprinderii Vitrometan de la Mediaş. Cristalul este o sticlă care are în compoziţie plumb. Vitrometan Mediaş producea cristal cu 24 la sută plumb. Fabrica de la Pădurea Negară, judeţul Bihor, producea aşa-zisul semicristal, cu 12 la sută plumb“, a spus muzeograful Marius Cornea.

Obiectele din cristal reprezentau în epoca comunistă cadoul ideal pentru ceremoniile care marcau momente importante ale vieţii; botez, nuntă sau zile de naştere. Majoritatea fabricilor de sticlă din România, care avea între 1.000 şi 2.000 de angajaţi, au dispărut după 1989. „Toate aceste fabrici de sticlărie au făcut concurenţă fabricilor din Cehoslovacia, Polinia şi RDG. Am găsit în colecţia doamnei Costin şi obiecte din porţelan şi sticlă produse în aceste ţări. Vitrometan Mediaş a făcut o adevărată concurenţă cristalului deja consacrat în Cehoslovacia“, a mai spus Cornea. 

Banatul a avut o fabrică celebră la Tomeşti. „Lângă Făget aveau toate resursele, lemnul, nisipul de cuarţ şi apa, necesare producerii sticlăriei. Tomeşti a rămas în istoria artei decorative din România socialistă prin celebrul rubin. Atelierul de sticlă din Tomeşti a fost înfiinţat la începutul secolului al XIX-lea şi avea peste o mie de angajaţi în 1989. Din păcate, în anul 2004 fabrica de la Tomeşti a intrat în faliment“, a explicat Marius Cornea.

România avea şi câteva fabrici importante de porţelan, la Cluj, Alba Iulia, Dorohoi şi Sighişoara. „Cea mai veche fabrică de porţelan din România a fost înfiinţată în anii 1920, la Cluj. Mai târziu, în anii ‘70, Ceauşescu a dat ordin de înfiinţare a fabricii de porţelan de la Alba Iulia. Apoi au apărut fabricile de la Curtea de Argeş şi Dorohoi“, a spus muzeograful.