FOTO Persoanele fără adăpost provoacă incendii în casele în care se refugiază. Pompierii chemaţi la aceeaşi adresă a doua oară într-o săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiu în cartierul Traian

Clădirea abandonată de pe colţul străzilor 3 August şi Zlatna, din zona Traian, a fost cuprinsă de flăcări pentru a doua oară în această săptămână.

GALERIE FOTO 

Pompierii de la ISU Timiş au fost solicitaţi, joi seara, să stingă un incendiu izbucnit într-o casă nelocuită, aflată la colţul stăzilor 3 August şi Zlatna, din zona Traian. Este a doua oară în această săptămână când are loc un incendiu la aceeaşi adresă. Este vorba de o casă în care a funcţionat cândva o Cooperativă Dinamo, iar nu cu mult timp în urmă a fost o unitate de reparaţii maşini de spălat, care între timp s-a închis. 

„Pompierii au fost chemaţi să lichideze un incendiu într-o clădire dezafectată. Am intervenit cu o autospecială cu apă şi spumă şi cu patru subofiţeri. Nu au fost victime, iar după primele informaţii focul a izbucnit din cauza unor ţigări aruncate. Au ars în jur de o sută de kilograme de deşeuri”, a spus Elena Megherea, purtătorul de cuvânt de la ISU Timiş. 

Localnicii din zonă se plâng de faptul că romii care au fost evacuaţi din casa de pe strada Dacilor, unde, de asemenea, au fost provocate mai multe incendii, au început să intre în casele nelocuite din zona lor. 

Interesant este că numai azi, pompierii au fost chemaţi de trei ori în zona Fabric-Traian, pentru a stinge incendii. În două cazuri au fost clădiri dezafectate şi o dată au stins un incendiu declanşat la o rampă de deşeuri. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie