FOTO Pericolul inundaţiilor îi ameninţă, încă odată, pe locuitorii din Timiş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apele pun în pericol avuţia oamenilor

Oamenii din Ciarda Roşie, Sânmihaiu German şi Dumbrăviţa se pregătesc de ce este mai rău. Ploia din ultima vreme şi creşterea debitelor râurilor au dus la inundarea mai multor hectare de pământ, apele fiind la un pas să intre şi în case.

Ştiind că avuţia de o viaţă le este pusă în pericol de creşterea apelor, de dimineaţă, oamenii din Sânmihaiu German nu au mai aşteptat intervenţia pompierilor sau ajutor din partea primăriei. Au început să desfunde canalizarea şi să umple saci cu nisip, dar eforturile par zadarnice, iar codul galben instituit de meteorology nu aduce veşti bune.

De 40 de ani, Ecaterina Vlas îşi duce existenţa în micuţa comună de la marginea Timişoarei, dar până acum nu a mai văzut una ca asta.

"Am rămas singură după ce soţul mi-a murit. Degeaba muncesc eu de una singură dacă vecinii sunt nepăsători. De dimineaţa râdeau de mine că sunt de la Drumuri şi Poduri că le curăţam canalul din faţa casei. Acum stau şi ei şi plâng că o să le pice casele", a spus femeia de 64 de ani. Apa din spatele caselor a ajuns să măsoare un metru, iar pompierii sunt pregătiţi pentru ce e mai rău.

Multe dintre persoanele a căror case sunt ameninţate de apă recunosc că nu au acordat o prea mare importanţă canalelor de scurgere, unii dintre ei plantând copaci în aceste sisteme. Astfel, o autospecială a primăriei din Sânmihaiu German a curăţat în totalitate şanţurile, dar acest lucru nu a îmbunătăţit lucrurile.

În cartierul Ciarda Roşie din Timişoara şi zona rezidenţială din Dumbrăviţa, casele au fost înconjurate de apă, astfel că mulţi dintre proprietari nu mai pot ajunge la domiciliu. Nici măcar pompierilor nu le-a fost prea uşor să evacueze apa din zonă.

Mai multe pentru tine:
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete