FOTO Ormós Zsigmond are bust pe Aleea Personalităţilor din Timişoara, dar nu şi loc de veci în oraşul în care a trăit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Realizarea bustului lui Ormós Zsigmond a fost iniţiată de Asociaţiei Femeilor Maghiare din Timişoara. Statuia a fost dezvelită pe Aleea Personalităţilor din Parcul Central

Ormós Zsigmond a fost unul dintre personalităţile importante ale Timişoarei din perioada Imperiului Austro-Ungar. Politician, fost prefect de Timiş, scriitor, istoric de artă.

Unul din cei mai de seamă bănăţeni, Ormós Zsigmond s-a născut la Pecica în anul 1813, a studiat la Arad, Timişoara, Szeged, Oradea şi Pozsony (Bratislava de astăzi). La Timişoara s-a reîntors ca jurist, după terminarea studiilor, având deja o activitate destul de bogată în domeniul literaturii.
Lansându-se ca funcţionar public, a lucrat în administraţia localităţilor Recaş şi Buziaş, dar s-a manifestat şi ca deputat în parlamentul de la Budapesta. După înnăbuşirea revoluţiei din 1848-49, a fost arestat şi întemniţat la Timişoara. Primind amnestie în 1850, a părăsit Ungaria, de fapt s-a autoexilat.

Timp de mai mulţi ani a studiat istoria artei în Austria, Italia, Germania şi Franţa. În 1866 a fost ales subcomite, apoi, în 1871, comite de Timiş.

Fiind un pasionat colecţionar de obiecte de artă, a pus bazele Societăţii de Arheologie şi Istorie din Ungaria de Sud, nucleul Muzeului Banatului, dar şi al Muzeului de Artă din Timişoara. Colecţia lui de pictură, grafică şi artă decorativă italiană, flamandă, germană, austriacă, maghiară şi bănăţeană, constând din lucrări de primă mână, respectiv copii după mari maiştri, va intra în patrimoniul asociaţiei menţionate prin donaţia lui testamentară din 18 septembrie 1895.

Savantul Ormós Zsigmond s-a stins din viaţă la Budapesta, în 1894, însă a fost îngropat în cimitirul Central din Timişoara. După intrarea Banatului în component României, mormântul lui Ormós a fost profanat, în locul osemintelor sale fiind introdus o altă familie. Astăzi, pe piatra funerară realizată pentru Ormós Zsigmond se află numele persoanei care a fost îngropat acolo după 1920.
 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut