FOTO Licitaţie adjudecată şi contract semnat pentru reabilitarea clădirii Gării de Nord din Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veste bună pentru timişeni! S-a semnat contractul pentru reabilitarea clădirii Gării de Nord din Timişoara. În primele şase luni se va face proiectarea, iar apoi urmează un an pentru execuţia lucrărilor.

GALERIE FOTO

Gara de Nord, poarta principală de intrare în Timişoara pe cale ferată, îşi schimbă faţa în urma unui proiect de modernizare în valoare de 21 de milioane de lei, banii investiţi de CN “CFR” SA. 

Licitaţia pentru proiect şi execuţie s-a încheiat, iar câştigătoare pentru refacerea faţadei, modernizarea interiorului şi a peronului, cât şi pentru amenajarea unei piaţete cu fântână arteziană, este asocierea SC Constructim SA-SC Longhesin SRL – SC Lăstun SRL-SC Bauerhof Agrobata SRL. 

În primele şase luni se va face proiectarea, iar apoi urmează un an pentru execuţia lucrărilor.  

„Am aflat de la conducerea Regionalei CFR Timişoara că principalele lucrări care se vor executa la cele cinci corpuri de clădire sunt consolidarea elementelor structurale afectate de degradări, intervenţii asupra faţadelor şi acoperişurilor, reabilitare termică, finisaje, se va monta un sistem paratrăznet nou.  

Se va reface tunelul pietonal către peroane şi se va realiza un nou acces în clădire, se montează un sistem de supraveghere video, se vor monta iluminat de tip LED, dar şi un sistem audio nou. Se vor asigura, desigur, şi spaţii comerciale.  

Pentru persoanele cu dizabilităţi, va fi realizat ghidaj tactil, pe marginea peronului, dar şi alte facilităţi atât de necesare.  

În piaţeta gării se va amenaja o fântână arteziană”, a transmis Alin Nica, preşedintele CJ Timiş. 









Vă mai recomandăm:

FOTO Schimbări mari în Gara de Nord din Timişoara. În curând va apărea un obiect straniu în sala de bilete
 

FOTO Gara Mare din Timişoara a fost bijuterie arhitectonică. Astăzi este o clădire de tristă amintire
 

FOTO Locomotiva cu aburi care a tractat echipament de luptă germană în al Doilea Război Mondial, expusă la Timişoara

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată