FOTO EPISODUL 2. Nostalgii timişorene. Amintiri despre oraşul de altădată: „Din viaţa Castelului”
0Unul din puţinele vestigii ce se mai păstrează în prezent din Cetatea medieval a Timişoarei este clădirea actualului Muzeu al Banatului (clădire denumită şi Castelul Huniade sau simplu, Castelul)
Desigur, majoritatea timişorenilor cunosc principalele etape din istoria Castelului, mulţi aflându-le din lucrări de specialitate, reviste, ghiduri turistice etc. Considerăm a nu fi lipsită de un anume interese prezentarea unor date şi detalii, poate mai puţin cunoscute deunii cititori, detalii extrase din cartea “Temeswar – Temeschburg”, autori fiind Nikolaus Engelmann şi Lorenz Klugenherz; carte apărută în Germania, în editura Lohle din Eigeltinger – 1990.
După invaziile din 1241 ale mongolilor, regele Bela al IV-lea (1235-1270) reconstruieşte, pe ruinele vechilor întărituri de pe aceste locuri, o fortăreaţănouă, din pământ, cu un şanţ de apă împrejur. Ulterior (în anul 1315), regele Carol Robert de Anjou (1308-1342), împreună cu toată curtea sa, îşi stabileşte aici reşedinţa şi zideşte Castelul, cu ajutorul unor meşteri italieni.
În secolul al XV-lea, Castelul avea să fie reconstruit de către Ioan Huniade. Autorii Engelmann şi Klugenhertz menţionează că în Castel şi-a petrecut o parte din copilărie însuşi regele Matei Corvin, fiul lui Ioan Huniade.
Castelul a constituit, în acele timpuri, şi scenă a unor strălucitoare serbări, turniruri şi jocuri cavalereşti.
În studiul “Cetatea Timişoarei” de Anton Petri (citat de autorii amintiţi), Castelul de odinioară este prezentat ca “…o clădire cu două etaje, cu un turn de 35-40 metri înălţime. Faţa principală este orientată spre nord-vest. În aripa de vest se găsea Capela Castelului, iar în colţul laturii de nord era poarta principal şi podul ridicător.
La dreapta şi la stânga porţii principale se înşiruiau colonnade, sala gărzii, închisoarea, remize pentru căruţe şi trăsuri, adăposturi pentru cai etc. La primul etaj al aripei sud-estice se aflau spaţiile de locuit destinate pârcălabilor Cetăţii (“Burggrafen”), respective căpeteniile şi comandanţii turci, sub administraţia otomană din perioada 1552-1716. Etajul al doilea era rezervat slujbaşilor, oaspeţilor şi personalului de serviciu.
Castelul Huniazilor (ridicat pe locul vechiului castel regal din secolul al XV-lea), a fost distrus şi reconstruit de mai multe ori în decursul istoriei sale, păstrându-se, însă, sub forma patrulateră în jurul curţii interioare. În actualul său aspect, Castelul a fost refăcut după multiplele avarii suferite în luptele din timpul revoluţiei de la 1848-1849.
Faţada principal a fost reconstituită, în maniera romantică, în 1856 (an înscris pe frontispiciul porţii principale). Din acei ani şi până în 1945, castelul a fost folosit drept cazarmă. Ulterior I s-a dat o destinaţie mult mai adecvată: aceea de Muzeu al Banatului.
„Nostalginii timişorene– album despre oraşul de altădată” (ediţia a III-a), este titlul volumui scris de publicistul Paul Răzvan (1928-1995), care a apărut la 16 ani de la moartea autorului. Articolele despre "Timişoara de altădată" au fost publicate de Paul Răzvan în revista "Timişoara Internaţional" până în ianuarie 1995. Cartea a fost finanţată şi editată de Consiliul Judeţean Timiş.
EPISODUL 1. Nostalgii timişorene. Amintiri despre oraşul de altădată: „Cel din urmă bastion”