FOTO Centru de afaceri de patru milioane de euro, bani europeni, după câteva luni de la inaugurare: apa curge prin pereţi, aerul condiţionat nu funcţionează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Timişoara a construit cu patru milioane de euro, bani europeni, un centru de afaceri dedicat firmelor din domeniu IT aflate la început de drum. De la inaugurare nu a trecut nici jumătate de an, iar prin pereţii de policarbonat au apărut deja inflitraţiile. Mai mult decât atât, aerul condiţionat nu a funcţionat niciodată, lipsindu-i mai multe componente care să îl facă funcţional.

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu nu pierde nicio ocazie pentru a se lăuda cu proiectele din bani europeni pe care le-a realizat sau le-a implementat. Unul dintre proiectele realizate de Primăria Timişoara din bani europeni este Incuboxx, un centru de afaceri dedicat firmelor din domeniul IT aflate la început de drum. Centrul de afaceri a fost inaugurat în luna aprilie a acestui an, iar până în prezent mai puţin de jumătate (33 la sută) din spaţii au fost ocupate.

Cu multe dintre birouri goale, la doar câteva luni de la inaugurare, Incuboxx scoate la iveală, însă, calitatea proastă a execuţiei. În mai multe birouri apa s-a infiltrat prin pereţii de policarbonat, material foarte lăudat la deschiderea centrului, iar în unele locuri sunt puse găleţi pentru a colecta apa scursă prin pereţi. În unele birouri se vede cum apa s-a scurs până pe pardoseală, lăsând pete pe mochetă.



IT-iştii fierb în suc propriu

Pe lângă asta, de la deschiderea centrului, aerul condiţionat nu a funcţionat, angajaţii firmelor care lucrează în centru suportând cele mai mai temperaturi din acest an, fără ca instalaţia de climatizare să funcţioneze. „Am suportat cu greu vara pentru că au fost temperaturile acelea enorme şi la noi a fost saună. Am mai deschis uşile geamurile, să se facă curent”, a declarat o tânără care lucrează în Incuboxx. Potrivit viceprimarului Dan Diaconu, climatizarea nu funcţionează din cauză că lipsesc mai multe piese din instalaţia de aer condiţionat.

Lucrarea e în garanţie, firma nu vrea să repare

Viceprimarul Dan Diaconu a mai spus că lucrarea fiind în garanţie, problemele cu infiltraţiile şi cu instalaţia de climatizare ar trebui rezolvate de firma care a realizat proiectul, Saiftim, din bani proprii. Firma refuză, însă, să remedieze problemele, iar primăria va executa garanţia de bună practică, reţinută de la constructor. „Din garanţia de bună execuţie, primăria va trebui să facă aceste lucrări. În momentul de faţă sunt discuţii cu Trezoreria Municipiului Timişoara cu privire la executarea garanţiei de bună practică pentru remedierea defectelor pe care le considerăm defecte de execuţie”, a spus viceprimarul Dan Diaconu.  

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice