FOTO Avansează lucrările la barajul care va facilita trecerea vapoarelor care vor naviga din Timişoara în Serbia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrări la ecluza de la Sânmihaiu Român

Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) vine cu noi informaţii despre lucrările care se desfăşoară la nodul hidrotehnic de la Sânmihaiu Român.

GALERIE FOTO
 

Odată cu finalizarea lucrărilor de reparaţii la barajul stăvilar de la nodul hidrotehnic Sânmihaiu Român şi readucerea scurgerii apelor pe cursul Canalului Bega, au fost “puse la uscat” incinta canalului amonte de ecluză, sasul ecluzei (porţiunea cuprinsă între cele două porţi) şi canalul aval de ecluză, prin realizarea unui baraj provizoriu (din pământ) amonte şi aval. 

„ Astfel, acest sector, fiind pregătit pentru lucrările necesare reabilitării, a fost abordat în forţă de către constructori, fiind finalizate lucrările de decolmatare a ecluzei şi dezafectare a pragului deversor din beton. Totodată au fost atacate şi lucrările de reabilitare şi de consolidare a celor două maluri”, au anunţat cei de la ABA Banat. 

Până la sfârşitul anului 2020, se estimează că lucrările cu caracter structural pe malul stâng al ecluzei se vor finaliza, urmând ca cele de pe malul drept să se realizeze în procent de 50%.  

Vă reamintim că proiectul de reparare a ecluzei prevede şi reabilitarea echipamentului  hidromecanic, la ora actuală fiind asigurat în proporţíe de 80%. 

Lucrările de punere în siguranţă a Nodului Hidrotehnic Sânmihaiu Român înseamnă reabilitarea barajului stăvilar şi a ecluzei şi face parte din proiectul transfrontalier cu finanţare IPA România-Serbia ”Repararea infrastructurii de navigaţie a canalului Bega, în care partea română beneficiază de o finanţare de aproape 7 milioane de euro (fără TVA).  

Vă mai recomandăm:

FOTO Ecluza istorică construită de administraţia austro-ungară, modernizată şi repusă în funcţiune

Cum se va lega Timişoara de Dunăre. „Se va putea ajunge cu vaporul la Belgrad, Budapesta sau Viena“

S-a semnat proiectul de aproape 14 milioane de euro care va permite reluarea navigaţiei pe Bega între România şi Serbia

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi