FOTO Aparat de ventilaţie artificală non-invazivă, folosit la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara. Ce beneficii are noul tratament în cazurile COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul din Timişoara beneficiază de 20 de asemenea dispozitive FOTO V.Babeş

Medicii Secţiei Terapie Intensivă de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara folosesc, în cazul bolnavilor cu COVID-19, o nouă tehnică.

GALERIE FOTO

Medicii secţiei de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie “Victor Babeş” din Timişoara au adaptat o tehnică folosită până acum în cazul bolnavilor cu BPOC (Bronhopneumopatie cronică obstructivă) sau a altor boli pulmonare, inclusiv astm bronşic sau boli cardiace, pentru a preveni hipoxia (insuficienţă respiratorie) în cazul bolnavilor cu Covid 19. 
 

Pacientilor cu dificultăţi de respiraţie li se montează un aparat de ventilatie non-invazivă. Cu ajutorul acestui dispozitiv, efortul respirator scade, iar pacientul respiră mult mai uşor. Ventilaţia non-invazivă (VNI) ajută pacientul să primească mai mult aer în plămâni, în timpul inspirului, de la un ventilator conectat printr-un tub la o mască ce acoperă etanş nasul şi gura pacientului.  

“Beneficiul pe care-l aduce dispozitivul este foarte mare şi asta pentru că pacienţii aflaţi la limita terapiei intensive reuşesc după câteva zile să respire mult mai bine şi astfel putem evita mutarea lor în Secţia de Terapie Intensivă, evităm ventilarea mecanică sau chiar intubarea lor”, spune Ciprian Gîndac, medic primar ATI, Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Victor Babeş Timişoara.

Aparatul non-invaziv pentru respiraţie este elementul intermediar intre masca simplă de oxigen şi ventilaţia mecanică. Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara beneficiază de 20 de asemenea dispozitive care, în prezent, sunt utilizate, în cea mai mare parte, de pacienţii COVID 19 cu forme uşoare sau moderate care au dificultăţi de respiraţie.

“Practic, prin folosirea acestui aparat, încercăm să descongestionăm Secţia de Terapie Intensivă. Sunt pacienţi aflaţi la limita criticului, dacă putem spune aşa. După câteva zile de folosire a acestui dispozitiv, pacienţii pot să revină la masca de oxigen şi să rămână în salon, fară a fi nevoie de transferul lor la ATI, care presupune, de cele mai multe ori, folosirea ventilaţiei mecanice”, mai transmite medicul Ciprian Gîndac.

Astăzi, în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Victor Babeş Timişoara sunt internaţi doisprezece pacienţi. În zonele roşii, Covid 19, ale spitalului, aparatul este folosit pentru cinci pacienţi. 

Sursa video: Newsin

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant