FOTO Alpinistul Horia Colibăşanu, după ratarea obiectivului Everest 2014: “Aveam de ales între păstrarea degetelor şi cucerirea vârfului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horia Colibăşanu a cucerit vârful Shishapangma

Horia Colibăşanu a revenit de pe Himalaya cu zece kilograme mai puţin, cu faţa arsă de soare, cu răni la buze, însă deloc supărat de eşecul expediţiei Everest Summit 2014.

Alpinistul timişorean Horia Colibăşanu a plecat, pe 26 martie, alături de partenerul său, slovacul Peter Hamor, cu intenţia să cucerească Everestul (8.848 de metri), cel mai înalt vârf de pe lume. 
 

Ascensiunea urma să fie făcută respectând regulile sportive, fără oxigen şi fără ajutorul şerpaşilor. 

Partea pozitivă a expediţiei pentru Horia Colibăşanu a fost cucerirea celui de-al şaptelea “optmiar”, Shishapangma (8.024) – însă, din nefericire, Everestul nu s-a lăsat cucerit în acest an de niciun alpinist profesionist. 

“Am avut de ales între păstratea degetelor şi cucerirea vârfului. Cred că ocazii de a escalada Everestul vor mai fi, dar degetele sunt unice. Riscurile de degereturi era de peste 90 la sută. Fizic şi psihic am fost foarte bine pregătiţi, dar nu am avut parte de vreme bună. Nu sunt dezamăgit, am muncit până la capăt, am făcut tot ce depindea de noi”, a declarat Horia Colibăşanu, la revenirea în Timişoara.

Expediţia a durat două luni şi jumătate, una dintre cele mai lungi din cariera lui Colibăşanu, asta şi pentru că pe lângă Everest alpinistul a mai avut un plan. A dorit să adauge în palmares încă un vârf de peste 8.000 de metri, al şaptelea din carieră după K2, Manaslu, Dhaulagiri, Annapurna, Makalu şi Lhotse. 

Shishapangma, al şaptelea “optmiar”

Shishapangma i-a făcut cu ochiul alpinistului. Avea să fie una dintre cele mai frumoase cuceriri pentru Horia Colibăşanu. “Am fost numai eu şi Peter Hamor pe munte, nu 30 de persoane cum se întâmplă la asemenea ascensiuni. Tot muntele a fost al nostru, zăpada nici nu era bătătorită. Toată munca de aşezat corzile le-am făcut noi, fără ajutoare. În tabăra de bază ar fi trebuit să stăm trei-patru zile, dar noi am stat doar o zi. Am prins o fereastră de vreme foarte bună şi am vrut să profităm cât mai mult. Ne gândeam că mai avem nevoie de timp pentru Everest”, a povestit Horia Colibăşanu.

Existau premise bune şi pentru cucerirea Everestului, însă cu vremea de pe Himalaya nu poţi face contracte. Au ajuns în tabăra de la 6.400 de metri, iar pe 17 mai ar fi trebuit să înceapă ascensiunea Everestului.

“Am primit o prognoză că este posibilă ascensiunea pentru vârf. Din păcate am fost doborâţi de un virus gripal, am avut o răceală cruntă care ne-a slăbit, aşa că am coborât de la 7.000 de metri”, a mai spus Colibăşanu.

A slăbit zece kile

Pe 24 mai au prins încă o „fereastă liberă”. S-au tratat cu antibiotic şi erau în pletitudinea forţelor pentru a pleca spre vârf. Au urcat până la 7.400 de metri.

“Am cerut o nouă prognoză şi am aflat că vremea se înrăutăţeşte. Cu mult echilibru am decis să întrerupem expediţia. Urmează perioada musonului, când începe să ningă puternic şi riscurile erau prea mari”, a spus alpinistul. 

La coborârea de pe munte, stomatologul timişorean a acordat asistenţă medicală unui alpinist polonez care a suferit degerături.


“Pentru prima dată am avut ocazia să descalţ pe cineva care suferă de degereturi. Sunt dureri foarte mari. Am ajuns să devin specialist şi în asta”, a adăugat Colibăşanu.


Horia Colibăşanu a revenit de pe Himalaya cu zece kilograme mai puţin, cu faţa arsă de soare şi cu răni la buze.

“Am avut trei kilograme de slănină, două kilograme de cârnaţi, dar pentru că a fost o expediţie foarte lungă am rămas fără mâncare. Noroc că a mai rămas din şunca lui Peter”, a afirmat alpinistul.
 

Cel mai bun rezultat naţional pe  2014


În acest an niciun alpinist nu a reuşit să cucerească Everestul. Au mai încercat, pe lângă Horia Colibăşanu şi slovacul Peter Hamor, un alpinist din Germania şi unul din Ungaria. Cu toţii s-au dat bătuţi în acest an, dar au promis că vor mai încerca.  
 

“Ungurul a fost la opta încercare, iar germanul la cea de-a cincea. Amândoi alpinişti cu experienţă. Aşa că mai numărăm şi noi, pentru că am fost doar la prima încercare”, a mai spus Horia Colibăşanu.  


Timişoreanul rămâne însă şi de aceastpă dată cu satisfacţia celui mai bun rezultat al alpinismului românesc din 2014, cucerirea vârfului Shisapangma.

Spune că la anul va pleca să cucerească un nou vârf de peste 8.000 de metri, pentru că mai are de unde alege. 

Mai multe pentru tine:
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți