FOTO 75 de ani de la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial. Expoziţie foto-documentară la Bastionul Therezia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expoziţia de la mansarda Bastionului Terezia va fi deschisă până la 1 octombrie. Pe lângă panourile cu foto-documente, vizitatorii au ocazia să vadă şi o câteva arme din perioada celui de-al doilea Război Mondial. Intrarea este liberă.

GALERIE FOTO

Pentru a marca 75 de ani de la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial, Muzeul Banatului a pregătit, la Bastionul Theresia, o expoziţie foto-documentară. Prin imagini reprezentative din acea perioadă, vizitatorii vor putea înţelege ce s-a întâmplat în al doiea Război Mondial, cele mai importante bătălii duse de armata României, dar şi evenimentele care au dus la încheierea celei mai mari conflagraţii mondiale.

„Este o bucrie mare pentru noi că putem oferi marelui public această expoziţie, care constră în comemorarea a 75 de ani la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial, un război total, care a marcat generaţii întregi şi care are până în ziua de azi repercursiuni. Am încercat să prezentăm un cronologic toate evenimentele care au avut loc pe parcursul războiului, de la 1 septembrie 1939, până la 2 septembrie 1945, când Japonia va capitula. Prezentăm cele mai importante bătălii, alternând cu tot felul de problematici ce ţin de lumea războiului, de lumea din spatele frontului, medicina de război, principalele arme, spionaj, comunicaţii şi altele. Sunt documente care vorbesc, îţi vine să le atingi, sunt ca nişte ferestre”, a spus muzeograful Adrian Deheleanu. 
 

Una din panourile din expoziţie povesteşte bătălia de la Stalingrad, din 1942-1943, una din cele mai importante momente ale războiului.

„A fost o bătălie definitorie, a fost un punct de cotitură. La Stalingrad au luptat şi mulţi români, alături de germani, maghiari sau italieni. Era un loc de unde nu se mai putea da înapoi. Odată Stalingradul câştigat de către sovietici, Germania intră în defensivă şi aşa va fi până când trupele sovietice vor ajunge la Berlin”, a mai spus Deheleanu. 


   

Expoziţia de la mansarda Bastionului Theresia va fi deschisă până la 5 octombrie. Pe lângă panourile cu foto-documente, vizitatorii au ocazia să vadă şi o câteva arme din perioada celui de-al doilea Război Mondial. Intrarea este liberă. 
 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort