Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, condamnat la închisoare cu executare. Sentinţa nu este definitivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Ostaficiuc, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş FOTO Adevărul

Tribunalul Timiş a pronunţat, vineri, prima sentinţă în dosarul finanţării ilegale a echipei de fotbal Poli Timişoara, de către Consiliul Judeţean Timiş, din perioada în care echipa era patronată de Marian Iancu. Fostul preşedinte al CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc a fost condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, şi alte nouă persoane, printre care fostul secretar al CJ Timiş Petrişor Nădăştean şi fostul preşedinte al clubului Poli, Gheorghe Chivorchian au fost trimise de procurorii DNA în judecată. Ostaficiuc şi Nădăştean sunt acuzaţi că  „profitând de funcţii şi contrar prevederilor legale, au aprobat şi dispus, în perioada 2008-2011, alocarea şi plata, cu sprijinul celorlalţi inculpaţi, din bugetul judeţului Timiş, a sumei de 9.950.000 lei către S.C. Politehnica Timişoara S.A., în condiţiile în care finanţarea structurilor sportive de drept privat din bugetele publice era limitată la entităţile fără scop lucrativ, în condiţiile în care S.C. Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara & Invest S.A, devenită ulterior S.C. Politehnica Timişoara SA, era organizată ca societate pe acţiuni”.

În urma procesului pe fond, judecat la Tribunalul Timiş, cei care au fost condamnaţi cu executare au fost Constantin Ostaficiuc, Gheorghe Chivorchian, Ion Negrei şi Liviu Ioan Roşca. Fostul preşedinte al CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc  a primit 4ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu în formă continuată. Prin sentinţă, lui Ostaficiuc i s-au interzis şi dreptul de a mai fi ales într-o funcţie publică sau de a ocupa o astfel de funcţie. „Interzice dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3(trei) ani, pedeapsă a cărei executare începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei, sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate”, se arată în sentinţa Tribunalului Timiş.

Pedepsele aplicate în dosarul “Poli CJ Timiş”:

Constantin Ostaficiuc – 4 ani şi şase luni cu executare
Gheorghe Chivorchian – 3 ani şi 10 luni cu executare
Ion Negrei – 3 ani şi 9 luni cu executare
Liviu Ioan Roşca – 3 ani şi 4 luni cu executare
Petrişor Nădăştean – 3 ani cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni
Răzvan Hrenoschi - 3 ani cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni
Mircea Marian Mihuţ - 3 ani cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni
Dan Sabin Cionvică - 3 ani cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni
Petru Borza – achitat
Daniela Octavia Pepa – achitată

Tribunalul Timiş a dispus şi anularea a şase tabele nominale cu prime  acordate pentru peformanţe sportive, documente care au fost falsificate şi care conţin date nereale. Magistraţii au dispus şi recuperarea prejudiciului astfel: „obligă în solidar inculpaţii Ostaficiuc Constantin şi Nădăştean Ioan Petrişor şi partea responsabilă civilmente SC Politehnica Timişoara SA, la plata sumei de 9.950.000 lei (cu accesoriile legale aferente), actualizată la data plăţii, din care în solidar cu inculpatul Hrenoschi Răzvan pentru suma de 8.450.000 lei(cu accesoriile legale aferente), actualizată la data plăţii, în solidar cu inculpatul Mihuţ Mircea Marian pentru suma de 3.000.000 lei(cu accesoriile legale aferente), actualizată la data plăţii, în solidar cu inculpatul Cionvică Dan Sabin pentru suma de 7.800.000 lei(cu accesoriile legale aferente), actualizată la data plăţii, în solidar cu inculpatul Chivorchean Haic Gheorghe pentru suma de 5.050.000 lei(cu accesoriile legale aferente), actualizată la data plăţii, în solidar cu inculpatul Negrei Ion pentru suma de 4.500.000 lei(cu accesoriile legale aferente), actualizată la data plăţii, în solidar cu inculpatul Roşca Liviu Ioan pentru suma de 8.050.000 lei(cu accesoriile legale aferente), actualizată la data plăţii despăgubiri civile către partea civilă Consiliul Judeţean Timiş”.

Sentinţa Tribunalului Timiş nu este definitive, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Timişoara. În paralel, la Tribunalul Timiş se judecă dosarul în care fosta conducere a Primăriei Timişoara a fost trimisă în juudecată pentru finanţarea clubului de fotbal Poli cu suma de 30 de milioane de lei. 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026