Fiii primarului din Deta, implicaţi anul trecut într-un scandal-monstru, sunt primii pe lista locuinţelor ANL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebrii fii ai primarului din Deta, Bogdan şi Călin Roman, dar şi ceilalţi membri ai grupului care au provocat scandalul monstru care i-a făcut cunoscuţi în întreaga ţară, vor beneficia de locuinţe ANL, după cum relatează site-ul pressalert.ro.

Cei doi fraţi apar pe primele locuri în anexele hotărârii de consiliu local care va fi votată în cadrul şedinţei de luni prin care se stabileşte cine va primi în chirie locuinţă de la stat cu o cameră sau două, având ulterior posibilitatea să o cumpere. Conform anexelor care cuprind listele cu beneficiari, în cazul locuinţelor cu două camere, primul pe listă este Bogdan Roman, care are cel mai mare punctaj - 61. Acesta a câştigat puncte importante pentru că de la scandal şi până acum s-a căsătorit cu cineva care are şi un copil.

Din tabel reiese că toţi cei trei au locuit în chirie în doar 8 metri pătraţi. Diferenţa între fiul cel mare al primarului din Deta, Petru Roman, şi următorul este de cinci puncte. Interesant că dintre toţi cei care vor sta în locuinţe ANL doar fii primarului au obţinut cinci puncte la criteriul "tineri evacuaţi din case naţionalizate", după cum arată site-ul pressalert.ro.

Pe lista de o cameră, Călin Roman este pe poziţia a doua, cu 56 de puncte, şi acesta locuind tot într-o încăpere de opt metri pătraţi, dar singur. Chiriaşi ANL vor fi şi prietenii lor cu care au fost arestaţi - Valentin Strâmtu şi Radu Strâmtu. De asemenea, logodnica lui Vasile Bârzan este pe lista câştigătoare. Primarul Petru Roman a declarat pentru pressalert.ro că "au fost stabilite criteriile prin lege. Legea este pentru toată lumea, Şi fiii mei sunt oameni ca şi ceilalţi. Dacă mâine se va aproba proiectul de hotărâre va urma o perioada în care se vor putea depune contestaţii".

Fraţii Roman recidivează

Bogdan şi Călin Roman, fiii primarului din Deta, sunt cunsocuţi de o ţară întreagă, după ce au tăiat cu sabia trei tineri din Deta, cărora le-ar fi solicitat o „taxă de protecţie" în valoare de 8.000 de euro. După ce au fugit de autorităţi, s-au predat şi au fost eliberaţi. Scandalul a pornit în 23 iulie 2011, când localnicii din Deta au început să reclame că ziua oraşul este condus de primarul Petru Roman, în timp ce noaptea băieţii lui, Bogdan (32 de ani) şi Călin (27 de ani), trăiesc regeşte din colectarea de taxe de protecţie. Trei tineri au fost tăiaţi cu o sabie de fiul primarului din Deta. Sabia a fost găsită în locuinţa fiului primarului, într-o pubelă, dar presupuşii agresori nu erau de găsit.

Citiţi mai multe despre violenţele fraţilor Roman

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”