Fermecătoarea poveste a unei comunităţi de romano-catolici români din Munţii Banatului FOTO

Cea mai mare comunitate de romano-catolici români din ţară trăieşte într-un sat din Munţii Banatului. Biserica din localitate a fost ridicată în anul 1739.

Nu spunem nimic nou dacă afirmăm că Banatul este un ţinut binecuvântat, fascinant şi unic în România. Aici au trăit şi trăiesc în pace şi armonie foarte multe etnii şi confesiuni. Localitatea Slatina-Timiş, din Munţii Banatului (aflată în judeţul Caraş-Severin), este excepţională prin faptul că aici trăieşte cea mai mare comunitate de romano-catolici români din ţară. Da, aţi citit bine: nu este vorba de catolici germani, nici de maghiari, cehi, croaţi sau bulgari, ci de români. Şi nu greco-catolici, ci romano-catolici. Interesant este că nimeni nu ştie exact de unde se trage această orientare a localnicilor.

„Am căutat şi eu informaţii prin arhivele de la Caransebeş şi în alte părţi, dar concret nu se ştie exact cum a apărut comunitatea de catolici din Slatina-Timiş. Nici oamenii mai în vârstă nu ştiu să spună. Aşa că nu avem de unde să ştim exact de unde au venit. Există mai multe ipoteze. Unii spun că acum 600 de ani, pe partea cealaltă a muntelui, în Caraşova, au venit nişte călugări franciscani din Bosnia. Au adus acolo oameni pentru a forma o comunitate. Când a început războiul cu turcii, o parte din ei au decis să fugă din zona lor, au urcat în munţi şi au coborât apoi pe partea aceasta. Au găsit apă şi tot ce le-a trebuit, aşa că s-au stabilit aici. Nu se cunosc câţi croaţi, câţi bulgari au venit”, povesteşte tânărul preotul paroh Milan Sima, care a ajuns la Slatina-Timiş de abia de un an.

Romano-catolicii sunt majoritari în sat

În Slatina- Timiş trăiesc acum aproximativ 1.000 de romano-catolici. Sunt majoritari în sat, faţă de românii ortodocşi şi cei care au îmbrăţişat diferite culte neoprotestante.
 

Bierica romano-catolică din Slatina-Timiş a fost construită în anul 1739, ca atare după eliberarea Banatului de sub otomani, de către armatele habsburgice. Înaintea de această biserică, în localitate a existat un alt lăcaş de cult, tot romano-catolic. 

„Pe locul unde este biserica, se spune că localnicii i-au omorât pe haiducii care i-au atacat şi care veneau să îi jefuiască. Se spune că atunci Maria Terezia le-a promis ajutor militar dacă trec la catolicism. Dar nu există nicio dovadă care să confirme această teorie”, a mai spus părintele Milan.

În 1910, din 2222 de locuitori, 1990 erau români, 168 germani, 62 maghiari. Dintre aceştia 1400 erau romano-catolici şi 778 ortodocşi.

Între anii 1828-1843, în Slatina-Timiş a activat ca paroh Josef Nowak, care a întocmit o istorie a acestei localităţi.

„Despre felul în care s-a convertit acest popor valahic la tradiţia romano-catolică, cu toată silinţa pe care mi-am dat-o în cercetarea documentelor, nu am putut afla nicăieri ceva autentic. Cei mai bătrâni din această comunitate care au atins vârsta de 80 de ani şi chiar mai mult, mi-au declarat că credinţa romano-catolică a fost mărturisită de toate generaţiile de care ei nici măcar nu-şi amintesc.
 

Aşadar este falsă  părerea susţinută de unii că slătinarii, cu ocazia războiului turco-austriac din 1738-1739, ar fi conspirat cu turcii şi fiind înfrânţi, fuseseră condamnaţi la moarte şi că din acest supliciu ar fi scăpat numai îmbrăţişând religia romano-catolică, mărturisindu-şi astfel supunerea faţă de împărat.

Încă înainte de sus-numitul război turc, slătinarii mărturiseau deja credinţa catolică, aşa cum dovedesc matricolele acestei Parohii, care îşi au începutul încă din anul 1725”, a scris Josef Nowak.
 

Biserică promisă de soţul Mariei Terezia

O altă poveste spune locală spune că biserica a fost ridicată ca urmare a unei promisiuni făcute de Francisc I de Lorena, soţul Mariei Terezia (în acea vreme încă nu domnea), care a fost scăpat de localnici de atacul haiducilor. Biserica a fost construită de soţia împăratului Carol al VI-lea, împărăteasa Elisabeta, iniţial purtând hramul Sf.Maria, apoi dedicată Sf. Arhanghel Mihai.

Biserica romano-catolică din Slatina-Timiş FOTO wikipedia.org

Vechea biserică, construiută în stilul bisericilor romano-catolice din Banat, are nevoie de lucrări de intreţinere.

„Înauntru ar trebui făcute câteva renovări. În urma unui cutremur, acum câţiva ani, s-au fisurat pereţii un pic. La un moment dat, liliecii şi-au făcut cuib sus în podul bisericii, iar oamenii au încercat să îi alunge şi au pus fum. Pompierii au crezut că arde biserica şi au intervenit cu apă, astfel că o parte din tavan s-a degdarat. Asta a fost acum 15 ani”, a mai spus părintele paroh.
 

Milan Sima este un paroh nou la Slatina Timiş. L-a înlocuit pe Vigil Fechetă, care a murit în urma unei boli incurabile. Este originar din Nermed, din comuna Caraşova. A fost sfinţit preot acum trei ani. A fost un an în Serbia, în Novi Becej (în Banatul sârbesc), unde era preot pentru comunitatea maghiară de acolo, şase luni a fost la biserica Millenium din cartierul Fabric din Timişoara. 
 

Slatina-Timiş se află pe drumul naţional DN6 Timişoara-Orşova, la 60 de kilometri de Reşiţa, 20 de kilometri de Caransebeş, 30 de kilometri de Semenic şi 20 de kilometri de Trei Ape. Satul este stăbătut de râul Timiş, de unde vine şi numele.

Nemţii erau la Altsadowa

Slatina-Timiş este satul de reşedinţă al comunei cu acelaşi nume. Aproape toţi locuitorii sunt de etnie română. Sunt doar câteva familii nemţeşti. De comuna Slatina-Timiş mai aparţin şi satele Ilova, Sadova Nouă şi Sadova Veche. Interesant este că în 1833, în Sadova Veche (Altsadowa) s-au stabilit numeroase familii de germani din Boemia (numiţi pemi, care au mai întemeiat la munte satele Gărâna, Brebu Nou sau Lindenfeld). Populaţia românească de aici s-a mutat la Sadova Nouă, care a fost întemeiată de aceştia. 

“Aici, la Slatina-Timiş se vorbea limba română, iar mai jos, la trei kilometri distanţă, la Sadova Veche, limba germană. De fapt, pemii din Sadova au coborât de la Brebu, pentru că era mai uşoară viaţa jos. Şi aici la Slatina-Timiş mai sunt câţiva care poartă nume germane, de la bunici. Din păcate, la fel ca în toate satele pemeşti, şi oamenii din Sadova Veche au emigrat în Germania”, a mai spus Milan Sima. 

Cu mic, cu mare, la slujba de duminică

Catolicii români din sat respectă cu stricteţe slujbele. Lumea merge la biserică, cu mic cu mare. Femeile îşi îmbracă straiele de sărbătoare aşa cum o făceau şi pemii din satele montane.
 

„Noi suntem catolici de când ne ştim. Credinţa e mai tare ca la ortodocşi. Religia e mai strictă. Dar tot la Dumnezeu şi Sfânta Marie ne rugăm. Vin şi tinerii”, ne spune o localnică din Slatina-Timiş. 

„Aici ne-am pomenit, aici am crescut, aici ne simţim bine. Nu religia ne mântuie, ci credinţa şi faptele. Dacă avem credinţă, avem şi fapte. Degeaba avem credinţă fără fapte”, filosofează o altă femeie.

„Vin şi tinerii la biserică. Vin cu drag, pentru că avem şi un preot tânăr şi le e drag copiilor să vină. Duminica avem şi tineri, copii, fete, neveste şi de tot felul. De la ăl mai mic, la ăl mai bătrân, toţi vin la biserică”, a spus o altă credincioasă.  

Înfrăţire de succes cu belgienii de la Geel

Slatina-Timiş este înfrăţită cu localitatea Geel din Belgia, astfel că mulţi dintre oamenii de aici au început să plece acolo, pentru o viaţă mai bună. Au plecat să lucreze încă de la începutul anilor ’90. Majoritatea marilor proiecte din sat, cum ar fi canalizarea, drumurile, chiar şi dispensarul, sunt realizate cu ajutorul belgienilor de la Geel.

„Cei în vârstă se ocupă cu agricultura. Au animale acasă. Cei din generaţia de mijloc, majoritatea sunt plecaţi afară. Mai lucrează câţiva şi la Caransebeş. Unii din cei plecaţi se întorc, dar comunitatea începe să piardă multe familii. Înaintea erau mult mai mulţi catolici. În perioada ’89-’90 erau cam 130 de botezuri pe an. Anul trecut am avut şapte. Asta spune multe. Romano-catolicii nu trec la ortodocşi, nici invers. Se întâmplă acest lucru doar la căsătorii mixte”, a afirmat părintele Milan. 

Romano-catolicii români de la Bulci

Interesant este că această comunitate de români romano-catolici nu este singura din ţară. Mai există una în judeţul Arad, la Bulci, care însă numără maximum 200 de persoane. După cucerirea otomană, localnicii din Bulci au fost nevoiţi să fugă şi să se stalilească în satul Ţela. În 1749, românii romano-catolici au decis să se întoarcă şi să reînfinţeze Bulciul, din cauza neînţelegerilor cu ortocşii din Ţela.

Castelul Mocioni de la Bulci FOTO radiotimisoara.ro

Aceştia au fost îngrijiţi de fraţii ordinului Minoriţi (care aparţin Ordinului Franciscan), care au slujit în limba română pentru ei. Între 1783-1821, preotul Babócs Kristóf a tradus cântecele religioase din limba maghiară în română. În 1849, proprietarul satului era familia Fechtig von Fechtenberg, iar din 1858 a intrat în posesia lui Antoniu Mocioni. În 1910, din 449 de locuitori, 414 erau români de rit romano-catolic. 

Citiţi şi:

FOTO Pemii, strămoşii „imperiului“ de la Gărâna. „Dacă voiam ca nemţii din clasă să nu ne înţeleagă, vorbeam pemeşte“