EXCLUSIV Unul dintre cei mai scumpi fotografi de nunţi din România pierde 84% din venituri pentru că refuză să mai lucreze sâmbăta, din motive religioase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plasat într-un top neoficial în primii 15 fotografi de nunţi din România şi cunoscut în ţară şi în străinătate, Sergio Malik, bySergio, cum îl ştiu fanii, refuză să mai facă poze la nunţi sâmbăta. Motivul este unul religios, iar cum majoritatea nunţilor sunt sâmbăta, fotograful, ale cărui tarife pornesc de la 1.700 de euro, susţine că asta înseamnă o pierdere de 84 la sută din venituri.

Cu poze de nuntă spectaculoase făcute la nunţi selecte din ţară şi din străinătate, Sergio şi Silvia Malik, care funcţionează sub brandul „bySergio”, au devenit cunoscuţi în toată ţara, dar şi în străinătate. Astfel, mirii cu bani au fost dispuşi să plătească mii de euro doar pentru a rămâne cu amintiri surprinse de bySergio. Astfel, Sergio şi Silvia (foto) au ajuns să fotografieze nunţi în Spania, Italia, Grecia, America, Cipru, Germania sau Jamaica.  

Cu un portofoliu de client select, fotograful arădean a avut tarife pe măsură, iar astăzi Sergio a ajuns să ceară un tarif de minimum 1.700 de euro pentru un album de nuntă. Iar tariful, care poate ajunge la 2.000 în funcţie de numărul de albume dorit, cuprinde doar pozele.

Recent, Sergio Malik şi-a surprins, însă, fanii anunţând că nu mai face poze la nunţi sâmbăta, hotărând ca, potrivit poruncii biblice: „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă ca să o sfinţeşti”, să respecte această poruncă ţinând Sabatul. Sergio, care a împărtăşit până acum crezul baptist potrivit căruia ziua de odihnă se ţine duminica, susţine că a hotărât să respecte Sabatul, potrivit crezului pe care îl au evreii mesianici.
 

În justificarea deciziei sale fotograful arădean prezintă argumente din Biblia tradusă în mai multe limbi, inclusiv din originalul în limba ebraică. „Cuvântul Sabat este folosit în Biblie de peste 130 de ori, unde Dumnezeu porunceşte credincioşilor să păzească Sabatul, să ţină Sabatul, să sfinţească Sabatul, să nu lucreze în Sabat să facă adunări sfinte în ziua Sabatului, şi tot aşa…Cuvântul Duminica găsesc că e folosit în Biblie de ”zero” ori. Zero ??? Dap – zero!”, arată Sergio Malik pe siteul personal.

Fotograful susţine că justificarea „duminicarilor”, potrivit cărora Duminica este sfinţită pentru că este ziua dintâi a săptămânii când au avut loc mai multe evenimente fundamentale ale creştinismului, printre care Învierea Domnului şi Pogorârea Duhului Sfânt,  nu are fundament biblic. „Stai aşa Sergio, tu vrei să spui că miliarde de “creştini duminicari” greşesc? Nu eu! Dumnezeu zice asta”, se întreabă şi răspunde în acelaşi timp, by Sergio.

Fotograful mărturiseşte că decizia de a respecta Sabatul îl costă 84 la sută din venituri, majoritatea nunţilor fiind sâmbăta. „Nu a fost uşor, dar în viaţa oricărui om există o listă de priorităţi, unele mai importante altele mai puţin importante. În momentul în care Dumnezeu este o prioritate mai importantă decât banii, decizia este evidentă”, a declarat Sergio Malik pentru „Adevărul”.

Fotograful, care odată cu decizia de a ţine Sabatul a hotărât să nu mai mănânce nici carne de porc, a mai declarat că decizia îl afectează din punct de vedere al veniturilor dar crede că, aşa cum a mai avut şi până acum nunţi în celelalte zile ale săptămânii, va avea şi de acum încolo. „Cu cea mai mare plăcere oferim serviciile de fotografie: Duminică, Luni, Marţi, Miercuri, Joi sau Vineri  şi cu o plăcere şi Mai Mare după o săptămână de lucru ne vom odihni în Sabat”, şi-a anunţat fotograful fanii de pe site, care au reacţionat pozitiv la anunţul lui Sergio. Sergio Malik a mai adăugat că pentru nunţile de duminica, preţurile pentru serviciile foto pornesc de la 1.200 de euro. 

 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră