EXCLUSIV Ucigaşul cu Ferarri din Timişoara, Adrian Cocoană, a fost condamnat la închisoare cu executare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Cocoană, cel care a accidentat mortal cu un Ferarri un tânăr de 28 de ani din Timişoara, iar apoi a fugit de la locul accidentului, a primit o nouă sentinţă în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă şi fugă de la locul accidentului. El a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare de Tribunalul Dolj.

Avocatul mamei victimei, Florin Kovacs, a declarat că Tribunalul Dolj a menţinut sentinţa de condamnare cu executare la patru ani de închisoare, daunele morale fiind menţinute, iar cele materiale au fost diminuate.  „Este o soluţie corectă. Probabil că anul acesta vom finaliza şi recursul pentrua termina această odisee. Este un mesaj, un vot de blam cu avertisment pentru toţi şmecherii care cred că pot face ce vor. Până la urmă justiţia, greu, dar îşi face treaba", a spus avocatul Florin Kovacs.

Acesta a mai spus că mamei victimei i s-au dat despăguniri morale de trei milioane de lei.

Decizia Tribunalului Dolj în acest caz nu este definitivă şi irevocabilă, ea poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Craiova.

Mai multe pentru tine:
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate