EXCLUSIV Trei bărbaţi au fost prinşi în flagrant cu arme deţinute ilegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhiva Adevărul

Azi-noapte, trei bărbaţi din Lugoj au fost prinşi în flagrant, la Bocşa, de poliţişti din Caraş-Severin, având asupra lor un pistolet şi o puşcă cu glonţ.

Trei persoane au fost reţinute noaptea trecută după ce poliţiştii din oraşul Bocsa (judeţul Caraş-Severin) i-au depistat în trafic, având asupra lor arme pentru care nu au putut prezenta documente. 

Potrivit unor surse apropiate anchetei este vorba de trei arme, dar reprezentanţii IPJ Timiş susţin că este vorba de doar doua arme; o puşcă cu glonţ şi un pistolet, alături de 14 cartuşe.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin nu a precizat care au fost destinaţia armelor dar surse judiciare au spus că armele erau destinate unei tranzacţii ilegale. Cei trei bărbaţi prinşi cu arme fără a avea documente pentru ele sunt din Lugoj.

Potrivit Ceciliei Dănţe, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, maşina lugojenilor a fost indisponibilizată, armele au fost confiscate, iar cei trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore.
 

Cercetările continuă, urmând ca procurorii să stabilească dacă vor fi propuşi pentru arest preventiv.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul