EXCLUSIV Profesor de la Poli, dat afară din cauza comportamentului nepotrivit, repus pe funcţie de judecători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O facultate a Universităţii Politehnica din Timişoara se confruntă cu o situaţie fără precedent

Universitatea Politehnica din Timişoara este obligată de o sentinţă a Curţii de Apel să îl reangajeze pe un profesor de la Facultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului. Şef de lucrări şi foarte bun din punct de vedere profesional, profesorul Mircea Niculescu a fost dat afară pentru probleme de comportament ducându-i în culmea disperării pe unii dintre colegii săi şi pe studenţi.

În vârstă de 60 de ani, Mircea Niculescu s-a angajat în cadrul Facultăţii de Chimie din cadrul Universităţii Politehnica în anul 1991. Colegii profesorului , dar şi studenţii susţin că profesorul este foarte bine pregătit din punct de vedere profesional, lucrând de-a lungul timpului cu participanţii la omlimpiadele de Chimie din ţară şi străinătate, un ucenic al profesorului Niculescu fiind şi fostul ministru Daniel Funeriu.

Surse universitare susţin, însă, că încă de la angajarea sa în 1991 profesorul a avut comportament total nepotrivit, începând cu absenţa de la cursuri şi intrarea peste alţi profesori cărora le solicita, de faţă cu studenţii, să iasă afară de la curs pentru că el este competent să ţină cursul, deşi nu era disciplina sa. Altădată, mai spun surse universitare, profesorul Niculescu ar fi ocupat un laborator de lucrări practice pentru susţinerea unui examen scris, în timp ce studenţii care susţineau laboratorul respectiv au fost daţi afară. „La un moment dat o colegă care lucra pentru o firmă care împărţea pliante a ajuns şi în zona în care locuieşte domnul profesor şi a fost acuzată de domnul Niculescu că îl urmăreşte”, a declarat Daniel Craia, masterand şi reprezetant al Ligii Studenţilor Chimişti din Timişoara.

În plus, studenţilor le reproşa, din cauza led-urilor de la videoproiector că îl urmăresc. Din acelaşi motiv, mai susţin surse din cadrul universităţii, când trecea pe holul facultăţii, prin faţa geamurilor, profesorul se apleca pentru a nu fi urmărit. „Acuzaţiile de plagiat aduse de domnul profesor  colegilor săi erau la ordinea zilei”, a mai declarat o sursă din cadrul Politehnicii.

Decanul Facultăţii de Chimie, Nicolae Vaszilcsin, prieten apropiat de altfel cu profesorul Niculescu, suţine că problemele de comportament ale cadrului didactic sunt mai vechi, dar au fost tolerate în speranţa îmbunătăţirii situaţiei. „De-a lungul anilor, şi vorbim de 20 de ani, domnul profesor a avut o serie de abateri de la conduită academică. În ultimii ani problemele de comportament neadecvat s-au acutizat. Au existat inclusiv conflicte cu studenţii. (...) În anul 2007 domnul Niculescu a mai fost sancţionat, având discuţii cu rectorul de atunci al Universităţii, domnul profesor Nicolae Robu”, a declarat decanul Facultăţii de Chimie.

Una din ultimele „isprăvi” ale profesorului Niculescu s-a petrecut în luna mai a anului 2013. În timpul cursului de Chimie Anorganică II, după jumătate de oră de la începerea cursului, profesorul le-a spus studenţilor că vor continua cursul în Parcul Rozelor. În dosarul de cercetare disciplinară, mai mulţi studenţi au depus mărturie în care au arătat că profesorul le-a dat să care o geantă şi o plasă cu „reactivi pentru experimente”. Ajuns cu studenţii în Parcul Rozelor, profesorul le-a dat voie fetelor să plece acasă, iar profesorul i-a luat pe băieţi şi s-a dus cu ei la Secţia 2 de Poliţie. Când au ajuns la secţia de Poliţie, profesorul s-a făcut nevăzut, iar studenţii au rămas în faţa poliţiştilor cu bagajele în care nici măcar nu ştiau ce se află. La verficarea conţinutului, în geantă şi în plasă s-au găsit cursuri de chimie, cărţi şi dosare.

Pentru asta, dar şi pentru alte abateri, profesorul Mircea Niculescu a fost trimis în Comisia de Disciplină, care a încheiat un raport în care se arată, printre altele, că „domnul Mircea Niculescu nu a avut un comportament adecvat şi compatibil cu activitatea didactică”.

Decizia de concediere a fost atacată în instanţă, profesorul Mircea Niculescu chemând în proces mai multe persoane din conducerea Universităţii şi a Facultăţii de Chimie, printre care rectorul Viorel-Aurel Şerban şi primarul Timişoarei Nicolae Robu, fost rector al Politehnicii, în prezent preşedinte al Senatului. În cadrul procesului, profesorul Niculescu i-a numit pe cei responsabili de concedierea sa „o gaşcă de şmecheraşi”. Potrivit unui document intrat în posesia ziarului „Adevărul”, în cadrul procesului, Mircea Niculescu a arătat că „doar manipularea unor studenti certaţi cu munca – exigenţa şi refuzul oricărui compromis ale sale fiind cunoscute în “Politehnica” din Timişoara – nu îi îndrituieşte să ia măsura capitală respectiv desfacerea contractului de muncă fără parcurgerea celorlalte etape”.

Profesorul Mircea Niculescu a pierdut procesul în primă instanţă, la Tribunalul Timiş.  „Prin conduita sa reclamantul a încălcat prevederile regulamentului intern şi regulile de morală şi etică profesională din cadrul pârâtei. Consecinţele abaterilor disciplinare ale reclamantului sunt de natură a aduce atingere imaginii, prestigiului şi  activităţii pârâtei, a raporturilor de muncă dintre salariaţi, şi a raporturilor cadru didactic-student. Concluzionând, fiind vorba de mai multe abateri disciplinare, ţinând cont de calitatea reclamantului în cadrul angajatorului, instanţa reţine gravitatea faptelor, motiv pentru care va respinge contestaţia reclamantului ca fiind neîntemeiată”, se arată în sentinţa emisă de Tribunalul Timiş. Aceeaşi instanţă l-a obligat pe profesorul Niculescu să le plătească fiecăreia din cele şapte persoane pe care le-a dat în judecată suma de 1.000 de lei cheltuieli de judecată.

Hotărârea Tribunalului Timiş a fost atacată la Curtea de Apel, unde profesorul dat afară din cauza problemelor de comportament a primit câştig de cauză. Astfel, Curtea de Apel Timişoara a obligat Universitatea Politehniă să îl reangajeze pe profeosul concediat şi să îi plătească toate drepturile salariale din iulie 2013 şi până în prezent, menţinând în rest decizia primei instanţe.

Judecătorii Curţii de Apel Timişoara nu au redactat încă motivarea deciziei, dar avocatul care l-a reprezentat pe profesorul concediat, în faza de apel, Daniel Socol, a explicat care ar putea fi motivele pentru care instanţa a admis cererea profesorului Mircea Niculescu. „Acel convocator care face parte din procedura administrativă nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege. Mai mult, toate probele care au stat la baza concedierii au fost făcute procausa. Toate acuzele au fost materializate prin declaraţii ale studenţilor date procausa. Instanţa de fond a judecat cauza fără să ceară dosarul administrativ. Curtea de Apel nu s-a rezumat doar pe viciile de procedură. A verificat şi fondul problemei în ceea ce priveşte existenţa faptelor săvârşite de către clientul meu. Este o decizie şi pe fondul cauzei”, a declarat avocatul Socol.

Decizia Curţii de Apel Timişoara a creat panică în Universitatea Politehnica şi în Facultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului. Reprezentanţii universităţii susţin că reîntoarcerea profesorului la catedră este imposibilă, planul de şcolarizare fiind aprobat la începutul anului universitar, iar nerespectarea lui fiind o încălcare a legii. În aceste condiţii se caută soluţii pentru reîncadrarea profesorului pe acelaşi salariu cu activitate în cercetare. Chiar şi aşa profesorii de la Facultatea de Chimie se tem că situaţiile conflictuale se vor relua şi chiar accentua odată cu reîntoarcerea profesorului Niculescu. „La ora actuală colegilor mei nu le vine să creadă că domnul şef de lucrători Mircea Niculescu va veni din nou în această facultate. Colaboratorii apropiaţi ai dânsului sunt speriaţi. Alţii sunt speriaţi de faptul că va intra în contact cu studenţii anului întâi, care îşi vor face o părere greşită despre această facultate încă din primul an de studii”, a declarat decanul Facultăţii de Chimie şi Ingineria Mediului din cadrul Politehnicii.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare