EXCLUSIV Procesul baștanului care a scos pistolul în sala de judecată se reia de la zero

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicolae Mihai, baștanul rrom care a scos pistolul într-o sală de judecată încă nu a scăpat de închisoare. Deși a fost condamnat cu suspendare într-o primă fază, cazul a fost trimis spre rejudecare. 

Citește și:

Închisoare cu suspendare pentru baştanul care a scos pistolul în faţa judecătorului

Judecătoria Timișoara l-a condamnat pe Nicolae Mihai, în luna martie a anului trecut, la doi ani de închisore cu suspendare pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, după ce a fluturat pistolul în sala de judecată. Atât procurorii, cât și baștanul au formulat recurs, care s-a judecat la Curtea de Apel Timișoara. Magistrații de aici au casat sentința emisă de Judecătoria Timișoara și au trimis cazul spre rejudecare. Unul din judecători s-a abținut și procesul a continuat cu o amânare pentru ca Nicolae Mihai să își angajeze avocat. 


Nicolae Mihai a ajuns să scoată pistolul în sala de judecată după o încăierare cu rivalul său de moarte, Ionelaș Cârpaci.  Mihai a fost arestat preventiv timp de trei luni, la începutul lui 2009, dar ulterior a fost judecat în libertate. El a fost apărat o perioadă în instanţă chiar de Florin Sandu, fostul şef al Poliţiei Române. 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne