EXCLUSIV FOTO Alice în „Ţara Minunilor”. Cântăreaţa care readuce spiritul anilor ‘20 în castelul de la Rudna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreaţa Alice Francis a început să străbată lumea-n lung şi lat pentru concerte, iar când vrea să îşi reîncarce bateriile se opreşte la domeniul familiei sale de la Rudna, aflat la 40 de kilometri de Timişoara

Alice Francis a explodat pe scena muzicală din Germania în septembrie 2012, după lansarea albumului de debut “St. James Ballroom”. Cântăreaţa a readus în actualitate muzica anilor ’20-’30, mai exact a swingului american sau a swing jazzului. 

Noul swing, denumit şi electro-swingul timişorencei a cucerit rapid publicul. A urmat un an plin de concerte şi prezenţe la festivaluri de jazz din Germania, Franţa, Anglia, Canada, Rusia, Turcia, Austria, Israel sau Bulgaria. 

În pauzele care se ivesc între concerte, Alice Francis se opreşte la Rudna, localitate aflată la 40 de kilometri de Timişoara.

Este locul despre care spune că pur şi simplu s-a îndrăgostit. Aici poate dezbracă în linişte haina de vedetă şi înlocuieşte lumina reflectoarelor cu natura în toată splendoarea ei. 

Fostul domeniu nobiliar al familiei Nikolici (una din cele mai una dintre cele mai distinse familii de origine sârbă din Ungaria) a fost cumpărat de părinţii ei, Maria şi Willie Radermacher, care au lăsat Germania pentru a se muta la Rudna, în urmă cu aproape zece ani.


Foto:alice-francis.de


Se consideră timişoreancă

Alice Francis s-a născut la Timişoara, iar la vârsta de cinci ani a plecat cu părinţii în Germania. Mama ei este o româncă originară din Maramureş, dar care a trăit în tinereţe la Ghiroda, iar tatăl provine din Tanzania, venit la Timişoara pe vremea lui Ceauşescu ca student la Facultatea de Stomatologie. 

“Părinţii mei au divorţat în Germania, dar eu am ţinut legătura mereu şi cu tata. Când am fost mică mergeam în vacanţe, în Tanzania. Am fost de patru ori acolo la bunici. Tata trăieşte în acelaşi oraş cu noi, la Köln. Este un medic stomatolog apreciat”, ne-a spus Alice Francis, într-o limbă română aproape perfectă. Doar accentul o mai trădează. Artista nu a rupt însă niciodată legăturile cu ţara natală. 

“Când am plecat în Germania am uitat româneşte. Am reînceput să învăţ să vorbesc după ce s-a mutat bunica la noi. Dar veneam foarte des în România şi când eram mică, la mătuşi, la verişori. Făceam multe vacanţe aici, mergeam şi la mare. Mă simt legată de România în general şi de Timişoara în special. Köln nu este aşa de frumos. Dacă sunt întrebată ce sunt, eu răspund că sunt româncă, chiar dacă după aceea se uită toţi lung la mine”, a mai afirmat Alice.

“Mi-am cântat poeziile”

Seducătoarea cântăreaţă a avut mereu înclinaţii artistice. A făcut balet, actorie, iar primul instrument la care a învăţat să cânte a fost fluierul. La 13 ani a început să înveţe la chitară. Acum cântă şi la pian. 

“La început am scris poezii. Apoi am văzut că poeziile mele se potrivesc pe muzică. Apoi mi-am cântat poeziile. Prima dată am intrat într-un studio la vârsta de 14 ani. De atunci am încercat toate genurile muzicale. Am început cu rock, apoi soul, RnB, jazz, până când am găsit swingul”, a mai declarat Alice. 

Trupa ei este formată din producătorul german Goldielocks şi de coreanul Chul-Min Yoo, iar în concertele live li se alătură un toboşar şi un basist, un backing vocals, cât şi dansatoare.

“A fost foarte greu până nu aveam o casă de discuri. E greu să prinzi concerte, aproape imposibil să faci ceva. Nu faci nimic dacă lumea nu te vede şi nu te aude. După ce am semnat cu Universal Music, a apărut primul album şi concertele”, a exlicat Alice Francis.

Renumitul producător austriac Parov Stelar - pionierului electro-swingului, a realizat, în această vară, un remix la piesa “Shoot Him Down”.

Foto: alice-francis.de
   

Îşi croieşte singură costumele

Primele concerte din România vor avea loc în 31 octombrie la Bucureşti şi pe 1 noimebrie la Cluj. Visul ei este însă să cânte în oraşul ei de suflet, Timişoara.

“Sunt mai multe festivaluri de jazz, atât la Timişoara cât şi la Gărâna. Mi-ar face plăcere să ajungem să cântăm şi noi acolo”, mai spune cântăreaţa.

Prezenţa pe scenă a tinerei cântăreaţe fascinează nu numai din cauza vocii sale cochete, ci şi prin apariţia sa. Acest lucru se datorează în parte şi faptului că îşi croieşte singură costumele.

Înconjurată de natura la Rudna
 

Revenind la domeniul de la Rudna, Alice Francis ocupă una din cele şapte camere care au fost restaurate din castel. Pe lângă castel, domeniul de la Rudna cuprinde mai multe anexe, pământ întins pe 12 hectare, livadă de pruni, meri, grădină şi chiar un lac – Timişul mort, pe care actualii propritari vor să îl amenajeze pentru bărcuţe când vor rezolva problemele juridice care există. De partea cealaltă a digului şerpuieşte râul Timiş.



Alice se simte la Rudna ca în “Ţara Minunilor”, înconjurată de şapte câini, oi, capre, raţe şi alte animale domestice, numeoşii pomi fructiferi şi copaci bărtâni plantaţi încă de membrii familiei nobiliare Nikolici, în secolele XVIII-XX.

Citiţi şi:

FOTO Au lăsat Germania pentru a se muta într-un castel aflat în paragină, la Rudna. Domeniul nobiliar a aparţinut familiei Nikolici

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”